Stire

Ce program a fost pregătit în municipiu pentru cei mici de Ziua Copilului

27.05.2022 ⋅ 0 comentarii


1 Iunie - Ziua Copilului va fi sărbătorită, în municipiul Arad, cu jocuri, teatru pentru copii, muzică și multă distracție, în patru zone din oraș.

Acțiunile vor avea loc în 1 iunie 2022, între orele 11.00 – 15.00, în cartierele Micălaca (Parcul Aventura Voinicilor și Parcul Regina Maria din zona Orizont) și între orele 16.00 – 18.00, în cartierul Sînicolau Mic, pe terenul de sport. De asemenea, pe platoul din fața Palatului Administrativ, a fost pregătit un program care se va desfășura între orele 17.00 - 18.00 și va cuprinde dansuri, prezentări de modă pentru copii și un concert de muzică ușoară.

În fiecare cartier vor fi prezentate spectacole de teatru de păpuși, jocuri interactive pentru copii, recitaluri de muzică ușoară, dansuri moderne și gimnastică aerobică, activități educative.

De asemenea, pentru cei mici au fost pregătite ateliere de pictură pe față și mascote cu care se vor putea fotografia.

Evenimentul „1 Iunie – Festivalul Copilăriei“ este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

PROGRAM

Parcul „Aventura Voinicilor“ (str. General Praporgescu), între orele 11.00 – 15.00

Recital de muzică ușoară cu elevii de la Școala Populară de Arte din Arad;

Recital de muzică ușoară cu elevii de la Palatul Copiilor din Arad;

Spectacol pentru copii „Prostia omenească“ cu actorii Trupei Marionete;

Gimnastică aerobică cu trupa Gymteam;

Spectacol de teatru de păpuși „Coliba iepurașului“ cu Teatrul de Animație „Piticot“ din Arad;

Spectacol de muzică ușoară cu elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad;

Ansamblul de suflători ai Filarmonicii Arad;

Recital cu Trupa veselă „Țac-pac“ din Arad;

Tiroliană/perete de cățărare;

Pictură pe față, mascote.

Parcul Regina Maria (str. Sighișoara, nr. 513), între orele 11.00-15.00

Spectacol de muzică ușoară cu elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“ din Arad;

Spectacol pentru copii „Cufărul magic“ cu Teatrul de roți din Arad;

Dans cu trupa „Dum Dance Team“;

Gimnastică aerobică cu trupa Gymteam;

Recital de muzică ușoară cu elevii de la Școala Populară de Arte din Arad;

Spectacol de teatru de păpuși „Coliba iepurașului“ cu Teatrul de Animație „Piticot“ din Arad;

Recital cu Trupa veselă „Țac-pac“ din Arad;

Jocuri interactive cu „La joacă cu Tudy“;

Pictură pe față, mascote.

Platoul din fața Palatului Administrativ, între orele 17.00 – 18.00

Spectacol de dans pentru copii mici cu Ballroom Dance;

Prezentare de modă pentru copii;

Spectacol de dans pentru copii cu Ballroom Dance;

Învățăm Cha-Cha cu copiii din public;

Recital de muzică ușoară cu trupa Next Page de la Palatul Copiilor.

Terenul de sport din cartierul Sînicolaul Mic, între orele 16.00 – 18.00

Dans cu trupa „Dum Dance Team“;

Spectacol pentru copii „Prostia omenească“ cu actorii Trupei Marionete;

Recital de muzică ușoară cu elevii de la Școala Populară de Arte din Arad;

Spectacol de teatru de păpuși „Coliba iepurașului“ cu Teatrul de Animație „Piticot“ din Arad.

Foto: Arhiva

 

 

 


 

fashiondays.ro