Stire

Schimbarea imaginii Aradului se realizează în jurul Mureșului

09.06.2022 ⋅ 0 comentarii


Mai multe proiecte grupate în jurul Mureșului vor produce o schimbare de impact în viața Aradului, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, aflat alături de viceprimarul Lazăr Faur pe șantierul terenului de sport de la Moise Nicoară.

„Mureșul este un simbol al Aradului, o parte din viața socială a comunității noastre se grupează în jurul râului. În următorii ani, administrația liberală și-a asumat mari proiecte de dezvoltare în această zonă. Cetatea Aradului, acum în proprietatea municipiului, este cel mai mare obiectiv. Trebuie să o recuperăm pentru comunitatea locală, să avem acolo un spațiu atractiv pentru cultură și timp liber de calitate. Un alt proiect mare ține de reamenajarea Falezei Mureșului și punerea în valoare a spațiului tradițional de promenadă, inclusiv prin reamenajarea vechiului Parc al Copiilor. Spațiile de agrement pe mal se extind pentru că se lucrează la parcul din Micălaca Zona 300. În apropiere, clădirile publice reprezentative sunt deja renovate sau în curs de renovare: Palatul Cultural, colegiile Moise Nicoară, Economic, Elena Ghiba Birta. Mă bucur că în ultimii ani, proiecte private interesante contribuie la transformarea Malului Mureșului, mă refer la punerea în valoare a Cazinoului și mai recent la proiectul de transformare a Hotelului Parc. Mai departe, prin realizarea podului de pe strada Andrei Șaguna și modernizarea transportului între Aradul Nou și zona UTA, deschidem noi legături spre și peste Mureș. Cred că toate aceste proiecte realizate în cea mai mare parte din fonduri europene sunt realizabile, avem obligația să le ducem la capăt în următorii ani, cu încrederea că ne vor duce în altă etapă de dezvoltare, în care accentul cade pe aspectul frumos al orașului, pe mediu curat și posibilitatea de a ne întâlnit în spații deschise și ofertante”a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.