Stire

Tot ce trebuie să ştim despre acordarea tichetelor sociale pe suport electronic

17.06.2022 ⋅ 0 comentarii


Direcţia de Asistenţă Socială Arad face o serie de precizări cu privire la prevederile O.U.G. nr, 63/09.05.2022, privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materiala și/sau risc de sărăcie extremă, în vederea acordării tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

„Începând cu data de 20.06.2022 cererile se pot depune la sediul Direcţiei de  Asistenţă  Socială cu sediul din Calea Radnei nr.250.

Tichetul social pe suport electronic se acordă persoanelor și familiilor defavorizate care îndeplinesc următoarele criterii:

-  familiile cu cel puțin 2 copii în intreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;                                         

- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în viguare ( Legea 292/20.12.2011 art.6 lit. z).

Cererile şi documentele justificative se depun de către reprezentantul familiei la sediul Direcţiei de Asistență Socială, în perioada 1 -  25  a fiecărei luni.

Cererea tip-declaraţie pe proprie răspundere şi informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Calea Radnei nr.250.

Program cu publicul  luni – joi     între orele  8  -  17; vineri, între orele   8  -  14”, susţin reprezentanţii DAS.

Ce acte sunt necesare

În cele ce urmează vă prezentăm actele necesare pentru acordarea tichetelor pe suport electronic.

1.      Cererea şi declarația pe proprie răspundere pentru solicitarea tichetului social electronic pentru alimente/masă caldă.     

2.      Buletine/cărți de identitate ale membrilor de familie (originale și xerocopii).

3.      Certificate de naștere ale membrilor de familie (originale și xerocopii).

4.      Certificat de căsătorie (original și xerocopii).

5.      Certificat de deces (original și xerocopii).

6.      Certificat de încadrare în grad de handicap (original și xerocopii).

7.      Adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care sunt înscriși copiii, care să ateste că aceștia frecventează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

8.      Adeverință eliberată de Administrația Finanțelor Publice, în care să se menționeze veniturile  realizate de membrii majori ai familiei (pentru anul în curs și anul anterior).

9.      Adeverință eliberată de Direcția Venituri, în care să se menționeze bunurile mobile și imobile aflate în proprietate.

10.    Adeverință eliberată de Serviciul Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Arad, cu privire la terenul agricol aflat în proprietate.

11.    Hotărâre de încredințare a minorului și plata unei pensii de întreținere, în cazul soțiilor despărțiți în fapt.

12.    Hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției, potrivit legii.

13.    Hotărâre judecătorească de încuvințare a adopției, potrivit legii.

14.    Hotărâre judecătorească sau, după caz, hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii.

15.    Decizia directorului general al Diracției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgență, potrivit legii.

16.    Hotărârea judecătorească de divorț, încredințarea minorului și plata unei pensii de întreținere pentru minorii încredințați.

17.    Hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare, potrivit legii.

18.    Actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile, pentru situația prevăzută la art. 12 alin. (3), respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească.

19.    Hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută.

20.    Hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privată de libertate și nu participă la întreținerea copiilor.

21.    Adeverință eliberată de primăria de domiciliu, care să certifice faptul că familia nu se află în evidențe cu dosar pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei.

22.    După caz, alte acte doveditoare privind componența familiei.

23.    Dosar cu șină.

Sursa foto: antena3.ro

 

                

 

 


 

fashiondays.ro