Stire

Iustin Cionca: „Împărțim investiția drumului expres Arad-Oradea pe trei tronsoane!”

23.06.2022 ⋅ 0 comentarii


Încă o noutate cu privire la proiectul drumului expres Arad-Oradea! Printr-o adresă transmisă astăzi Consiliului Județean Bihor, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și-a dat acordul pentru împărțirea investiției pe trei tronsoane: Arad - Chișineu-Criș, Chișineu-Criș - Salonta și Salonta - Oradea. Asta înseamnă că lucrarea va fi abordată pe trei fronturi pentru scurtarea timpului de execuție.

„Avem o comunicare permanentă cu domnul președinte Ilie Bolojan. I-am transmis că am agreat varianta finală a traseului drumului expres așa cum a fost prezentată de firma proiectantă Consitrans SRL. Muncim împreună pe acest proiect major și având în vedere numărul mare de localități prin care va trece drumul expres, numărul și importanța agenților economici care vor fi influențați de traseul drumului, eu zic că avansăm bine și că Alianța Vestului chiar funcționează”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.