Stire

Festivalul Super deschide call-ul pentru Videopoeme

27.07.2022 ⋅ 0 comentarii

„Film + poezie = ?” Descoperă ce înseamnă un videopoem pentru tine și


trimite-ni-l până pe 30 iulie!


În perioada 29 august – 4 septembrie, în București, are loc a zecea ediție a Festivalului

de artă făcută de adolescenți Super, așa că hai să o sărbătorim împreună!

Una dintre mizele noastre principale e să încurajăm experimentarea cu toate formele de

artă. Așa că de câteva ediții, prin call-ul de videopoeme, îi invităm pe adolescenți să-și pună

întrebarea „FILM + POEZIE = ?”.

ATENȚIE! Se pot folosi în videopoeme orice poezie, atâta timp cât se menționează la sfârșit

numele poetei/poetului. Sau dacă se preferă, poate fi o creație proprie, desigur!

Videopoemele selectate vor fi proiectate în festival, în ziua dedicată poeziei, imediat

după lectura participantelor și participanților la atelierul de poezie. După proiecție, regizoarele și

regizorii vor putea intra în contact cu publicul printr-o sesiune de Q&A.

Videopoemele vor fi selectate de echipa Gura Mare (Andrei Dósa, Teona Galgoțiu,

Mircea Andrei Florea) și jurizate de un/o poet/ă și un/o cineast/ă pe care îi vom anunța în

curând, care vor desemna videopoemul câștigător și mențiunile (dar îi încurajăm pe aplicanți să

nu dea prea mare importanță ideii de concurs, cel mai important e că pot să cunoască persoane de

aceeași vârstă cu ei și cu aceleași pasiuni).


Formularul de înscriere se găsește aici: https://www.superfestival.ro/2022/07/01/call-film-

poezie-2022/

Înscrierile sunt deschise până pe 30 iulie.


Ne găsești pe:

Pagina de Facebook: facebook.com/superadolescentii

Site-ul Super: www.superfestival.ro

Urmărește-ne și pe instagram: @super.festival și pe TikTok: @superteenfestival .

Sponsori principali: Raiffeisen Bank, Kaufland România

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii, UCIN

Locațiile festivalului: Cinema Muzeul Țăranului Român, Galeria S.E.N.A.T. - Combinatul

Fondului Plastic, Expirat, Grădina ArtHub


Organizații partenere: Asociația CARE - Cetățeni Activi pentru relații etice, Accept România,

Mozaiq, Mai Mult Verde, Fundația Calea Victoriei, Funky Citizens, Asociația Vira, Girl Up

Parteneri: Gura Mare, Consiliul Elevilor București, Black Button Books, OMG Publishing,

British Council, Iso Patru Sute, The Institute, Cărturești, Sticker Republic, Printoteca, AVON,

UNATC - Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale”

Parteneri culturali: F-sides cineclub, Centrul Ceh, BIEFF, One World România, Ideo Ideis,

EducaTIFF, Art200, ADFR - Asociația de Dezvoltare a FIlmului Românesc, Ingenious Drama

Festival

Parteneri media: Tuș Zine, AIVI Media Hub, LiterNet, Bucharest Cultural Events, CUTRA,

Radio România Cultural, MovieNews.ro, Dissolved, Cinefilia.ro, Versus, AARC - All about

Romanian Cinema, Filmecarti, Spectacola.ro, Observatorul Cultural, Cinepub, Perspektiva,

Revista Echinox, Modernism, Munteanu Recomandă, Gura Mare, Elle România, Cinemap, DC

News, Semne Bune, Online Gallery, Școala9, Berthelot 23, ATOMA, Decopertat

Parteneri media regionali: Locals.md, București Fest, Jurnal Maramures, Bitpress Ro, Ziarul

Actualitatea, Giurgiuveanul, Best Bucharest

fashiondays.ro