Stire

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru angajatorii care refuză acordarea concediului paternal

07.09.2022 ⋅ 0 comentarii


ITM Arad vine cu precizări în ceea ce priveşte concediul paternal. Asta, în condiţiile în care în Monitorul Oficial nr. 845 din 29 august 2022 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.117 din august 2022 care modifică și completează Legea concediului paternal.

„Astfel, conform actului normativ, concediul paternal se acordă în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut şi de a facilita concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie a lucrătorilor care sunt părinţi, prin lucrător fiind definită persoana care desfăşoară activitate în baza unui raport de muncă sau de serviciu, încheiat conform legii.

Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare, acesta având de asemenea dreptul de a cumula concediul paternal plătit cu dreptul la învoire plătită, permisie sau zile de concediu, după caz, pentru naşterea unui copil, prevăzut de reglementările legale în vigoare aplicabile categoriei de personal din care face parte.

Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tata a solicitantului.

Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.

În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu 5 zile lucrătoare.

Ca element de noutate, tatăl poate beneficia de majorarea concediului paternal pentru fiecare copil nou-născut, pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obţinut. Atragem atenția asupra faptului că angajatorii au obligația de a aproba concediul paternal şi de a informa angajaţii cu privire la dreptul stabilit potrivit actului normativ.

Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul lucrătorului care se află în concediu paternal, excepție făcând concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.

Refuzul angajatorului de a aproba acordarea concediului paternal precum și încetarea de către acesta a raporturilor de muncă sau de serviciu în perioada în care lucrătorul se află în concediu paternal din alte motive decât cele care vizează reorganizarea judiciară sau falimentul, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 4000 lei și 10.000 lei”, transmit reprezentanţii ITM.

Sursa foto: mamisicopilul.ro

 

 

 


 

fashiondays.ro