Stire

U.V.V.G. Arad, partener JAZZAR 2022

07.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Universitatea noastră anunță cu bucurie colaborarea cu organizatorii primei ediții a festivalului JAZZAR, în perioada 9-11 septembrie 2022.

Festivalul își propune o atmosferă diferită de oricare alt festival organizat în ultimii ani în Arad.

Serile vor fi cu jazz, interpretat în locații inedite, iar zilele vor fi dedicate atelierelor de creație, dezvoltare personală și cursuri, pentru a crea “starea unui festival de jazz”.

Universitatea noastră va fi prezentă în Parcul “Zsolt Török” din Arad, pentru a sprijini tinerii în alegerea unei cariere. Workshopul “Cariera-alegerea mea sau a altora?”, susținut de Conf. Univ. Dr. Radiana Marcu și psiholog Mihaela Salomie își propune să încurajeze tinerii -și nu numai- să găsească curajul de a-și alege cea mai bună carieră, astfel încât să-și poată exploata la maxim aptitudinile, până în punctul în care “jobul nu mai este job, dacă este făcut din plăcere”.

Rectorul U.V.V.G. Arad, Prof. Univ. Dr. Coralia Cotoraci: “Ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să fim în mijlocul tinerilor noștri. Astfel avem ocazia să-i cunoaștem și să-i încurajăm să devină cea mai bună variantă a lor. Acest festival de jazz este ocazia perfectă de a îmbina muzica bună cu activitățile noastre, în concordanță cu spiritul liber pe care l-a insuflat, de la începuturi, fenomenul “jazz”.”


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro