Stire

Tabăra de la Moneasa a fost modernizată şi este gata să primească copii şi pe timp de iarnă (FOTO)

13.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Tabăra de la Moneasa a fost modernizată de Consiliul Judeţean şi este gata să primească copii şi pe timp de iarnă, în condiţii optime. Ionel Bulbuc, vicepreşedintele CJA, susţine că instituţia a investit în ultimii cinci ani în tabăra de la Moneasa peste 3,2 milioane de lei.

„Un proiect spectaculos, un proiect de suflet, a ajuns la final! Am muncit un an de zile să putem spune astăzi că am renovat toate căsuțele din tabăra de la Moneasa, am reconstruit pavilionul central, am întărit malurile pârâului să prevenim inundarea taberei, am modernizat bucătăria! Consiliul Județean Arad a reușit ceea ce niciun alt Consiliu Judeţean din România nu a putut: în pandemie, în cele mai grele condiții, am modernizat nu una, ci ambele tabere școlare pe care le administrăm, Moneasa și Căsoaia. La Moneasa, de astăzi, putem primi copiii și pe timp de iarnă în condiții optime! Felicitări tuturor celor implicați în proiect, colegilor de la Centrul Cultural Județean și constructorului care a înțeles cât este de important să se mobilizeze!

În ultimii cinci ani, Consiliul Județean Arad a investit în modernizarea taberei de la Moneasa peste 3,2 milioane de lei. Am modernizat și drumul de la Arad la Moneasa, prin Bârsa și prin Buteni. Am organizat și evenimente culturale după un calendar dedicat special stațiunii Moneasa.

Totul ca stațiunea de interes național a Aradului să strălucească din nou!”, spune Ionel Bulbuc, vicepreşedintele CJA.

Sursa foto: Facebook Ionel Bulbuc


 

fashiondays.ro