Stire

Au rupt trotineta-n două şi au abandonat-o pe centru; stă acolo de cel puţin trei zile

23.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Trotinetarii teribilişti o fac din nou de oaie. De parcă nu ar fi de ajuns că îşi abandonează jucăriile cu care se deplasează în cele mai nepotrivite locuri, în intersecţii, în rondourile de flori din parcuri, în spatele unor maşini parcate care nu au cum să iasă din parcare decât cu spatele, de parcă nu ar fi de ajuns că le mai aruncă şi prin Mureş, acum le rup pur şi simplu şi le aruncă pe trotuar.

Asta, în condiţiile în care, trotinetele Lime nu par a fi pliabile.

O astfel de trotinetă de la Lime, ruptă în două, a fost abandonată pe Bulevardul Revoluţiei, în imediata apropiere a Bisericii Roşii. Şi stă acolo, lângă o clădire, cel puţin de miercuri. Se pare că nu deranjează pe nimeni, nici pe cei care ar trebui să facă curăţenie şi nici pe băieţii de la Lime, care strâng trotinetele abandonate de clienţi prin Arad şi le duc în staţii sau cum se numesc locurile de unde pot fi închiriate.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro