Stire

Spargeri auto în orașul Curtici. Autorii furturilor au ajuns în arest

22.11.2022 ⋅ 0 comentarii


Polițiștii orașului Curtici cercetează doi tineri din localitate, de 24 și 20 de ani, care, în noaptea de 10 noiembrie 2022, prin spargerea geamurilor a două autoturisme parcate pe raza orașului Curtici, ar fi sustras mai multe bunuri, documente personale și ale autovehiculelor precum și un card bancar, cu care ar fi efectuat mai multe tranzacții, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

Pentru prevenirea acestui gen de fapte, polițiștii arădeni vă recomandă:

  • NU lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, laptopuri, portmonee, poșete, încărcătoare/cabluri de încărcare telefoane mobile, căști bluetooth etc), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
  • NU lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;
  • În stațiile PECO, NU lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;
  • NU lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp;
  •  Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc);
  • Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro