Stire

CS INOAN Arad – bilanț și perspective (FOTO)

10.01.2023 ⋅ 0 comentarii


CS INOAN Arad – club sportiv înființat în anul 2013 de fosta handbalistă Adriana Inoan (în parteneriat cu Marian Filote și Elena Gagu) de-a lungul timpului a format și promovat sportivi în două discipline sportive: handbal și fotbal.

„Managmentul clubului și strategia este să oferim șansă tuturor copiilor care doresc să practice una din disciplinele sportive pe care le punem la dispoziție, astfel obiectivele noastre primordiale sunt: EDUCAȚIA PRIN SPORT, DEZVOLTAREA FIZICĂ ARMONIOASĂ, DOBÂNDIREA UNUI PSIHIC PUTERNIC; și evident pregătirea pentru performanță!

Avem copii cu reale  calități și perspective pentru a face pasul spre performanță! Noi momentan îi creștem și formăm, după care îi promovăm prin competiții, colaborări cu alte cluburi sportive sau prin intermediul impresarilor. Dacă e să amintim câțiva din sportivii promovați am spune: Barboloviciu Vlad, Bănățan Orlando - plecați anul trecut la echipă de seniori în Timiș, Pașcalău Alex, Lucaci Ayan și Berariu Cristian împrumutați pentru un an clubului H.C. Beldiman Arad, iar la fotbal Erick Corchiș (UTA) este sportiv format în cadrul grupelor noastre.

În ceea ce privește activitatea competițională, menționăm că participăm în competiții județene, interjudețene și naționale, în funcție de nivelul de vârstă. La cei mai mici (Baby-Handbal, Mini-Handbal și Juniroi IV) - participarea este până la nivel national, la cei mai mari evidențiem faptul că anul trecut am fost înscriși în Campionatul Județean Timiș, atât la feminin cât și la masculin, cu rezultate bune - loc V la feminin și loc VI la masculin. Ideea este că oferim spațiu competițional tuturor categoriilor de vârstă în funcție de nivelul de pregătire și evident în funcție de capacitatea financiară de moment.

Un aspect foarte important care trebuie punctat este că suntem singurul club din Arad care suntem specializați în Beach-Handball, adică handbalul pe nisip, pentru noi este «specialitatea» verii. De aproximativ 5 ani oferim antrenamente și competiții de Beach-Handball tuturor categoriilor de vârstă. Avem și o participare la o finală pe țară în cadrul Campionatului Național de Beach-Handball rezultând un merituos loc VIII cu echipa de băieți Juniori II. Deasemeni suntem organizatori de competiții de Beach-Handball, care au reputație națională deja și aici spunem ȘAGU – BEACH -HANDBAL! Datorită bunei colaborări cu Primăria și Consiliul Local Șagu avem una din cele mai moderne baze sportive dedicate exclusiv Beach-Handbalului  și automat organizarea de turnee naționale  fiind incluse în calendarul competitional national al FRH.

O altă noutate este că avem participări și în competițiile de SNOW-HANDBALL (handbal pe zăpadă), în România organizatori fiind Baia-Mare.

În ceea ce privește tehnicienii clubului nostru, menționăm faptul că la ambele secții avem profesori-antrenori cu studii de specialitate aprofundate și cu vastă experiență profesională în domeniul învățământului și sportului.

În concluzie, obiectivele noastre de viitor sunt aceleași, și anume să inițiem și să formăm un număr cât mai mare de copii, baza pentru noi este sportul de masă, de unde de altfel se formează și viitorii sportivi de performanță. Dar suntem deschiși și pregătiți pentru și mai mult, așteptăm doar oportunitatea să o facem.

Dacă doriți colaborarea cu clubul nostru ne găsiți în Arad, Str. Independenței nr.5, în Șagu la Sala de Sport și în Semlac la Sala de Sport a Școlii sau prin mijloacele on-line:

Pagina de Facebook:@CSINOANARAD

E-Mail: clubsportivinoanarad@yahoo.com

Instagram: @clubsportivinoanarad

Telefonic: 0773855065”, transmit reprezentanţii clubului.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro