Suedia este ţara considerată una dintre cele mai „progresiste” din Europa, în care Guvernul a demarat, la un moment dat, un demers pentru ştergerea conceptelor de mamă şi tată din Codul Parental, pentru că, nu-i aşa, acestea sunt nişte concepte retrograde, neadaptate realităţii din ziua de astăzi, care nu au ce căuta într-o societate modernă, unde pe lângă sexele masculin şi feminin, care există din cele mai vechi timpuri, au apărut, recent, o infinitate de variante.

O arădeancă care pe timpul masteratului făcut la Göteborg a lucrat part-time la o grădiniţă, dă de pământ cu sistemul de educaţie suedez şi cu modul „progresist” în care sunt crescuţi copiii de acolo.

„Cât am locuit în Suedia am auzit de zeci sau sute de ori că trebuie să tratăm copiii ca egali. Trebuie să comunici cu ei, să le dai dreptul să aleagă, să nu-i ‘discriminezi’. Nimic neapărat rău în enumerarea asta, cu excepția faptului că un copil nu are cum să fie egalul unui adult și nici n-ar trebui tratat ca atare. Adultul are rolul esențial de a pune copilul pe o cale la mijlocul căreia n-o să se trezească fără o minimă disciplină, lipsit de toleranță la frustrare, incapabil de compromis, îmbibat de obsesia pentru propria persoană și de idiosincraziile venite la pachet cu tipul ăsta de raportare la sine și la lume. Da, nu-i rău să-i lași să aleagă - de pildă cu ce preferă să se îmbrace astăzi din două seturi de haine prezentate de tine. Nici într-un caz să-și ‘aleagă genul’ la 7 ani. Sau să fie agresivi și să nu li se spună nimic pentru a nu le fi lezat ‘eul’.

Am auzit indivizi care pretindeau că un copil trebuie lăsat să descopere singur diferența dintre bine și rău, fără ghidajul adulților, care trebuie să stea pe margine - spectatori pasivi la deciziile pruncului. Nu e doar o inepție fără margini a ‘parentingului’ modern dar e o cale sigură de a trimite adultul de mai târziu direct pe canapeaua psihoterapeutului, care n-o să mai poată niciodată repara ce-a fost stricat în anii formativi. Fără disciplina impusă de ai mei (părinți, bunici, pedagogi) aș fi orbecăit prin labirintul copilăriei și al adolescenței fără niște repere clare. Sau le-aș fi descoperit pe pielea  mea, suferind cazne de care m-aș fi putut lipsi bucuroasă.

Haideți să o lăsăm puțin mai moale cu propovăduirea egalității, mai ales acolo unde ea nu are sens și e chiar pernicioasă. Egalitatea șanselor e cel mai important demers al societăților democratice, dar egalitatea între oameni nu e reală. Oamenii nu sunt egali, iar copiii nu sunt egalii oamenilor maturi. Au nevoie de niște adulți sănătoși la cap, responsabili, care să-i îndrume. N-au nevoie să fie lăsați de capul lor în siajul confuziei primilor ani. Să iubești un copil înseamnă și să-l disciplinezi și să-l corectezi atunci când e cazul. Această falsă egalitate nu e decât abandon deghizat”, scrie arădeanca pe Facebook.

Strigător la cer: luată la rost pentru că a pus un copil pe băncuţă, lângă ea

Răspunzând unor comentarii venite din partea un persoane care nu înţeleg cât rău poate face acest mod suedez de a-ţi creşte copiii, arădeanca a venit cu exemple concrete din experienţa personală.

„Un alt exemplu care ilustrează ce am vrut, de fapt, să zic când am vorbit de disciplină și restricții: pe perioada masteratului din Göteborg, lucram part time la o grădiniță. Aveam un copil cu înclinații agresive. Își mușca și lovea colegii, nu știa regulile de negociere într-un joc cu un alt copil, făcea tot soiul de mici răutăți și părinții nu voiau sub nicio formă să facă ceva în privința asta pentru a nu-i ‘îngrădi dezvoltarea’. Ca o consecință directă, ceilalți copii îl evitau, nu voiau să fie în grupe în care era el, se trezea singur în diverse ocazii, lucru care-l făcea să devină și mai agresiv. Pe când mi-am terminat eu studenția și am plecat și din Suedia, educatoarea încerca să-i convingă pe părinți că e nevoie de o educatoare specializate pe copiii cu nevoie speciale. El avea atunci 5 ani. Asta a fost acum 8 ani. Nu știu ce s-a întâmplat cu el dar ceva mă face să cred că a devenit un adolescent antisocial. Sper să mă înșel, însă mi se pare că multe se puteau evita dacă părinții erau mai concentrați pe rezolvarea problemei (oricare ar fi fost ea) decât pe insistența de a nu ‘îngrădi libertatea și dezvoltarea copilului’.”

„O altă întâmplare pe care o tot povestesc când se deschide subiectul ăsta e cum am pus la un moment dat un copil să stea, pe băncuță, lângă mine și i-am zis să se gândească dacă e bine ce-a făcut. (Trăsese pantalonii unui alt copil jos, după ce l-a lovit, în curtea grădiniței). M-a luat educatoarea șefă deoparte și mi-a zis că în Suedia ce am făcut eu cu el e considerată pedeapsă și nu e permis. Mama copilului m-a luat și ea în tărbacă. Totul pentru că am luat copilul deoparte și l-am întrebat dacă e ok ce i-a făcut colegului. Nici măcar nu exagerez cu ceva…”, a mai povestit fosta educatoare de la Göteborg.

Fotografia are rol ilustrativ

Sursa foto: alephnews.ro

Sursa: ARQ