Stire

Cu Poliția Rutieră într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive

10.03.2023 ⋅ 0 comentarii


În seara zilei de joi, 9 Martie, în întreaga țară au avut loc acțiuni de depistare a conducătorilor auto, ce se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor. Ca atare, la Arad razia s-a desfășura pe Calea Aurel Vlaicu, acolo unde echipe mixte de polițiști rutieri și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au testat nenumărați șoferi (și șoferițe), care, în plus, au răspuns și la un chestionar privind substanțele psihoactive.

”Polițiștii rutieri din întreaga țară, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog desfășoară activități de depistare a șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Această activitate se desfășoară și în municipiul Arad, urmând a fi efectuate testări cu aparatul etilotest și aparatulDräger”, a precizat agentul de poliție Herbei Mădălin Florin.

”În această seară suntem prezenți alături de colegii de la Poliția Rutieră la o activitate pentru a preîntâmpina evenimentele rutiere nedorite, datorită consumului de droguri și consum de alcool la volan. Am pregătit pentru seara aceasta și un chestionar care o să fie folosit la studiu (obținem niște date statistice pe baza cărora se va efectua un studiu) și rezultatele vor fi folosite pentru a ne adapta activitățile de prevenire pe viitor. Activitățile din seara aceasta se desfășoară la nivel național în sistem integrat”, a completat Florin Bâșcă de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro