Stire

Nouă ani de relaţii româno-chineze la Arad: a fost lansat cel de al V-lea volum al cărţii „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze” (FOTO)

16.03.2023 ⋅ 0 comentarii


Cel de-al V-lea volum al cărţii „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze”, care conţine lucrările prezentate cu ocazia ultimelor două simpozioane desfăşurate pe această temă, a fost lansat, astăzi, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ. Evenimentul coincide cu sărbătorirea a nouă ani de relaţii româno-chineze la Arad. Printre cei care au răspuns invitaţiei lansate de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze s-au numărat primarul Călin Bibarţ, Petru Antal, primarul oraşului Pecica, viceprimarul Lazăr Faur, Ionel Bulbuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad,  prof. univ. dr. Ioan Biriş şi prof. dr. Diana Achim.

Oficiile de gazdă au fost făcute de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a făcut o scurtă perezentare a fiecărui vorbitor.

„Simpozionul internațional «CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE» a ajuns la a VII-a ediție și s-a desfășurat în orașul Pecica, un oraș în plină dezvoltare, aflat la 20 de kilometri de Arad, oraș ce găzduiește primul Club PRO-CHINA din România, condus de primarul acestuia, prof. Petru Antal. Chiar în perioada dificilă a pandemiei, Simpozionul Internaţional nu s-a oprit, ci a avut loc ediția a VI-a, care a reunit lucrări semnate de profesori (învățământul universitar și liceal), istorici, medici, psihologi, jurnaliști, studenți, elevi. Așa se explică că prezenta carte cuprinde lucrări ale Simpozionului Internațional, ediția a VI-a, Arad și ediția a VII-a, Pecica, vădind o frumoasă tradiție, ce o dorim continuată la nesfârșit. Aceste ediții ale Simpozionului, precum cele precedente, au înfățișat, prin lucrări de dimensiuni diferite, teme și aspecte de real interes privind contribuția fundamentală a culturii și civilizației chineze la dezvoltarea umanității.

Așa cum am mai precizat, lucrările susținute în cadrul Simpozionului, lucrări cu caracter științific sau emoțional, și-au propus să facă cunoscute publicului larg strălucita istorie a Chinei, admirabilă nu numai prin vechimea sa de peste 5000 de ani, dar și prin faptul că reprezintă, în prezent, una din cele mai mari puteri economice ale lumii. Ne exprimăm speranța că acest Simpozion Internațional, precum și alte multe activități culturale desfășurate la nivel național, contribuie, în prezent dar și în viitor, la consolidarea prieteniei și colaborării dintre popoarele noastre. 

Se cuvine să aducem MULȚUMIRI Ambasadei Republicii Populare Chineze în România pentru sprijinul generos acordat încă de la prima ediție a Simpozionului Internațional, și pentru participarea unor înalți demnitari ai Ambasadei la desfășurarea tuturor activităților cuprinse sub cupola acestuia. De asemenea, aducem MULȚUMIRI Consiliului Județean Arad, care, prin Centrul Județean de Cultură, finanțează tipărirea acestei cărți, și, nu în ultimul rând, tuturor celor care susțin acest Simpozion Internațional, deopotrivă prin elaborarea unor lucrări, dar și prin entuziasta promovare a acestuia”, susţine prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„Un volum consistent”

În ceea ce-l priveşte, viceprimarul Lazăr Faur a vorbit despre efortul de a elabora o lucrare atât de amplă având ca tematică civilizaţia chineză. „Nu este uşor să abordezi civilizaţia chineză, pentru a V-a oară, într-un volum consistent care ne face invidioşi pe toţi cei care aspiraţia de a creea o carte. Am răsfoit volumul şi sunt impresionat de cei care publică şi de diversitatea materialelor. Mulţi dintre autori sunt oameni pe care-i apreciez de ani de zile. China este o civilizaţie care are o dominantă milenară. Nu este nimic rău să avem o experienţă de cunoaştere a unui popor cu o civilizaţie de mii de ani”, a spus viceprimarul.

Mesaje din partea prefectului şi a preşedintelui CJA

În continuare prof. univ. Lizica Mihuţ a dat citire mesajelor trimise de prefectul Toth Csaba şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care din motive obiective nu au putut fi prezenţi la eveniment. „Cu ocazia lansării volumului V al antologiei Cultură și Civilizație Chineză – Dialoguri Româno-Chineze, editat sub egida Forumului Româno – Chinez, transmit cele mai calde felicitări tuturor celor care au contribuit și facilitat apariția lucrării. În mod special doresc să salut activitatea promotorilor schimburilor culturale româno-chineze, concretizate în cele șapte simpozioane internațioanale desfășurate până la această dată: prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, alături de celelalte membre ale Forumului și Asociației «Con Brio», dar și reprezentanți ai autorităților locale ce au găzduit și facilitat desfășurarea evenimentelor amintite”, a transmis printre altele prefectul Toth Csaba, în timp ce Iustin Cionca a ţinut să sublinieze că s-a implicat personal în dezvoltarea relațiilor româno-chineze la Arad. „Am cunoscut, în acești ani, personalități puternice, active, care au considerat apropierea relațiilor româno-chineze ca pe o cauză pentru care merită și trebuie să se implice personal, să catalizeze energia, talentul și competențele unor intelectuali în vederea întăririi legăturilor dintre cele două națiuni. Am urmărit cum tineri arădeni, adolescenți, studenți, profesioniști la început de carieră, s-au apropiat de Forumul Prieteniei Româno-Chineze, au depășit orice fel de prejudecăți, au căutat și au găsit parteneri cu care să corespondeze și să își împartă gândurile, și-au lărgit orizontul de cunoaștere prin intermediul instrumentelor puse la dispoziția lor de Forumul Prieteniei”, a transmis preşedintele CJA.

„În prezenţa unei culturi milenare”

La rândul său, primarul Călin Bibarţ şi-a manifestat satisfacţia că  Sala Ferdinand găzduieşte o nouă întâlnire menită să întărească relaţiile româno-chineze. „Prin prisma meseriei mele de inginer silvic îmi place foarte mult un proverb chinezesc care spune aşa: «O generaţia plantează copaci, iar o altă generaţie se bucură de umbra lor». Ne aflăm în prezenţa unei culturi milenare, care reuşeşte să meargă înainte şi să nu privească viaţa doar din punct de vedere egoist şi doar pentru astăzi, ci şi pentru mâine”, le-a spus celor prezenţi primarul Bibarţ.

În continuare, Ionel Bulbuc, vicepreşedintele CJA, a ţinut să menţioneze că instituţia pe care o reprezintă este un partener al municipiului şi al instituţiulor de cultură, care de câţiva ani sunt srijinite cu ajutorul fondurilor europene să se reînoiască. „Astăzi s-a născut o carte şi mă bucur personal şi instituţional că se naşte o carte. Acest lucru este important pentru noi, pentru bibliotecă şi pentru instituţiile subordonate. O felicit astfel pe doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ şi suntem recunoscători Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti. Consiliul Judeţean a dezvoltat mai multe proiecte de colaborare cu parteneri chinezi. Am încredere că seriozitatea partenerilor noştri chinezi, împreună cu dorinţa noastră de a face va duce la realizări frumoase pentru Arad”, a sus Ionel Bulbuc.

Primarul Petru Antal, despre simpozionul de anul trecut

Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, a vorbit despre cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului, găzduită impecabil în oraşul pe care îl conduce, unde de altfel funcţionează şi primul Club Pro China din România. „Numit de presa arădeană, citez: «evenimentul toamnei» și apreciat pentru, citez din nou: «organizarea de excepție», simpozionul s-a bucurat de prezența oficialilor Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, precum și a corespondenților agenției naționale de presă a țării.

A fost o reală onoare să îl găzduim și am fost mândru să văd interesul cadrelor didactice și al elevilor pecicani față de cultura, istoria, știința și gastronomia chineză, pe care le-au studiat cu atenție și s-au născut astfel lucrări foarte interesante.Au fost expuse și lucrări artistice reușite, realizate de elevii liceului nostru.

Poate puțini dintre dumneavoastră știți că avem pecicani care au studiat în China, ba chiar au și predat acolo. Alții au fost ca turiști, dar s-a dezvoltat și o legătură de afaceri între firma din orașul nostru și o companie din China”, a afirmat Petru Antal.

Simpozioanele trec, dar volumele rămân

Prof. univ. dr. Ioan Biriş a făcut apoi o prezentare a cărţii, din care spicuim: „Avem în față un volum frumos, bine realizat tipografic, ca de obicei în această serie, în aproape 700 de pagini, al cincilea volum de Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze, cuprinzând cea de-a VI-a și de-a VII-a ediție a simpozioanelor cu același titlu, sub egida Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, președinte prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Ușor de înțeles, volumul are un caracter de mozaic, rezultat al diversității abordărilor din partea arădenilor care contribuie cu studii și comunicări. Chiar dacă forțăm puțin lucrurile, ca în orice sistematizare, propunem organizarea studiilor și comunicărilor din volum pe următoarele capitole: 1) filosofie și psihologie; 2) matematică; 3) literatură și media; 4) istorie; 5) medicină; 6) învățământ; 7) cultură și manifestări. [...]

Felicitări, tuturor, pentru reușita volumului!

Căci simpozioanele trec, dar volumele rămân...”

Efort catalizator

În continuare, prof. dr. Diana Achim, a ţinut să remarce că volumul lansat astăzi a apărut datorită efortului catalizator al preşedintelui Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. „În această carte sunt strânse lucrările ediţiilor a VII-a şi a VI-a a Simpozionului. Pentru început trebuie să spun că reprezintă un efort deosebit să scrii 650 de pagini, şi atunci când autor eşti doar tu, şi atunci când vorbim de efortul comun al unui grup de coautori. Ceea ce a corelat efortul nostru este faptul că suntem interesaţi de subiectele abordate”, a spus directorul Colegiului Naţional „Moise Nicoară”.

În continuare, Ana-Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, a ţinut să-i felicite pe toţi cei implicaţi în realizare Simpozionului şi a volumului lansat astăzi. „Îi felicit pe toți cei implicați atât în realizarea Simpozionului cât și a volumului.

O să încep, evident, cu doamna profesor Lizica Mihuț, cea care a inițiat și a coordonat toate cele șapte ediții ale simpozionului, a scris cele cinci volume, ocupându-se în exclusivitate de editarea și tipărirea acestora. Un mare MULȚUMESC autorilor, dintre aceștia făcând parte și membrele Asociației Con Brio, iar domnului primar Petru Antal toată recunoștința și admirația pentru organizarea ediției de la Pecica”, a afirmat Ana-Maria Dragoş.

Dr. Corina Crişan a vorbit despre vechimea civilizaţiei chineze şi despre faptul că printre cei care semnează în care sunt şi ziarişti arădeni cunoscuţi.  „Fără îndoială este un moment important în comunitatea arădeană, mai ales că, se împlinesc nouă ani de la inițierea relațiilor româno-chineze. Să reținem că, civilizația și cultura chineză au o vechime de peste 5000 de ani și constituie repere importante în istoria umanității. Apreciem că, în carte semnează nu numai înalți oficiali ai Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, ci și lideri de opinie: profesori din învățământul preuniversitar și universitar, medici, istorici, filozofi, manageri, elevi și studenți”, susţine Corina Crişan.

Director Liceului Teoretic «Gheorghe Lazăr»  Pecica, Blazena Karkus s-a referit în cele ce urmează la simpozionul găzduit în toamna anului trecut de Pecica. „În calitate de director al Liceului Teoretic «Gheorghe Lazăr» Pecica precizez că ne-a onorat posibiltatea de a contribui la apariția volumului 5 al cărții «CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE» și consider că am reușit să răspundem acestei provocări cu cinste. Toate cele patru evenimente din 3 noiembrie se regăsesc în această carte.

Este o realizare unică pentru liceul pecican și va rămâne un eveniment deosebit și important atât pentru liceul nostru cât și pentru întreaga comunitatea pecicană!”, se arată în mesajul pregătit de Blazena Karkus.

Siguranţă şi ţinută

Ramona Pantea şi-a început discursul cu un citat din Lao Tze: „Ca să fie pace în lume, trebuie ca popoarele să trăiască în pace. Pentru ca popoarele să trăiască în pace, oraşele nu trebuie să se ridice unele împotriva altora. Pentru a fi pace în oraşe, vecinii trebuie să se înţeleagă. Ca să fie pace între vecini, trebuie ca armonia să domnească în familie. Ca să fie pace în casă, trebuie s-o găseşti în propria inimă.”, apoi a continuat: „Să privim acest Volum: coperțile oferă siguranță și ținută, siguranță prieteniei dintre cele două popoare, chinez și român, ținută, în sensul de a fi statornică și reală această comunicare între cele două civilizații; răsfoind cartea vom găsi Pacea, precum și aspecte importante ale culturii și civilizației chineze, cu o vechime de peste 5000 ani, care au contribuit, în mod fundamental la progresul umanității.”

Eugenia Pete, directorul Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” a vorbit, la rândul său, despre instituţia de cultură pe care o conduce şi Cenaclul „Lucian Emandi” care au participat la realizarea simpozionului de la Pecica şi a cărţii: „Prin bunăvoința doamnei profesor universitar doctor Lizica Mihuț, membrii cenaclului participă cu creații proprii în acest valoros volum, poezii traduse și în limba engleză. În calitatea de membru fondator al cenaclului țin să mulțumesc pentru această provocare la care am răspuns cu drag, fiind privilegiați să ne regăsim între copertele cărții. Cultura nu are culoare politică, nu are granițe, ea se perpetuează continuu, fiecare colaborare și introspecție în cultura unui popor cum este cel chinez este un alt pas spre cunoaștere, dezvoltare, completare.”

Avocatul Diana Chiţoi consideră că lansarea de astăzi reprezintă „un eveniment cultural în urbea noastr㔄Prin această carte sunt aduse din nou în atenţie aspecte importante din cultura şi civilizaţia chineză. Sunt convins că va fi un succes, un motiv de bucurie şi o sursă de inspiraţie pentru toţi cititorii noştri”, a spus Diana Chiţoi, în timp ce Liliana Bran a ţinut să menţioneze că este onorată să participe la un astfel de eveniment care celebrează cultura. „Am avut bucuria să particip la Simpozionul Internațional ajuns la a VII-a ediție care s-a desfășurat la Pecica, la începutul lunii noiembrie a anului trecut. Amintirea păstrată este cea a unui timp frumos petrecut împreună cu  oaspeții de la Ambasadă și cu gazdelele simpozionului! Regăsirea în volum a lucrărilor prezentate la Pecica, dar și a celor din a șasea ediție a simpozionului, din perioada pandemiei, constituie  prilej de rememorare a   unor frumoase și elevate amintiri”, a precizat Liliana Bran.

„Tatăl nostru”, la finalul evenimentului

În încheiere, Tabita Cristea, i-a invitat pe toţi cei prezenţi să se ridice în picioare, pentru a rosti împreună „Tatăl nostru”, dar nu înainte de a spune câteva cuvinte: „Și eu , precum ceilalți vorbitori, sunt onorată să particip la această lansare de carte, coordonată de doamna profesor, dar în care se regăsesc contribuții ale multor autori, între care și eu. Apariția unei cărți este întotdeauna un fapt memorabil pentru colectivitate, nu numai pentru autori.

Cred din toata inima că orice lucru frumos şi bun începe şi se termină cu ajutorul lui Dumnezeu.”

Foto: Vasile Zărăndan

 

 

       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro