Stire

Aradul se poate „lăuda” cu trafic și consum ridicat de droguri

22.03.2023 ⋅ 0 comentarii


Traficul şi consumul de droguri ca fenomen rămâne concentrat în municipiul Bucureşti şi judeţele Constanța, Arad, Timiș şi Iași. Așadar, Aradul e fruntaș cu ghilimelele de rigoare la consumul și traficul de droguri. Cele mai mari cantități de canabis iarbă au fost înregistrate pe raza municipiului București (136,411 kg) și a judeţului Arad (34,348 kg). De asemenea, cele mai mari cantităţi de MDMA au fost capturate pe raza județului Constanța (18733 comprimate), județului Arad (5795 comprimate), municipiului București (4675 comprimate) şi a județului Brașov (3769 comprimate). Și rata infracționalității la regimul drogurilor a fost de 3,56 infracţiuni la 100.000 locuitori, în zona de Vest, fiind condamnate 65 de persoane, valoare în creștere semnificativă cu 54,76%.

În ce privește cazurile medicale în urma consumului de droguri, Aradul stă ceva mai bine comparativ cu alte județe. Din analiza cazurilor de urgențe medicale ca urmare a consumului de droguri se observă că în 5 regiuni de dezvoltare economică se înregistrează scăderi ale numărului de urgenţe medicale datorate consumului de droguri ilicite, în timp ce, în celelalte 3 se înregistrează creșteri. Zonă de risc foarte mic (ponderi sub 0,5%): Alba, Arad, Constanța, Ilfov, Mehedinți, Satu-Mare, Teleorman, Vrancea, Vaslui.

Potrivit raportului Agenției Naționale Antidrog, în 17 unități teritoriale (Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Constanța, Covasna, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Neamţ, Olt, Satu-Mare, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea) nu au fost raportate urgențe medicale datorate consumului de opiacee.

Simptomatologia cazurilor de urgenţă raportate, ne arată că, din cele 1742 de cazuri, majoritatea (52,4%)s-au datorat unor intoxicații acute cu droguri ilicite, în 19,0% s-au înregistrat tulburări psihotice şi de comportament, 11,9% au fost ca urmare a utilizării nocive a diferitelor substanţe ilicite, în 8,9% s-a consemnat diagnosticul de dependenţă, 2,2%au prezentat sindrom de întrerupere a consumului la diferite substanţe (sevraj), 0,6% au fost diagnosticați cu supradoză. În 5,0% dintre cazurile de urgenţă raportate pentru consum de droguri ilicite, s-a solicitat recoltarea de probe biologice în vederea efectuării de determinări toxicologice”, se arată în raportul Agenției Naționale Antidrog. În zona de Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş) au fost 222 cazuri, o ușoară creștere față de anii precedenți.  


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro