Sport Stire

Antrenorul care a obţinut cel mai important trofeu al fotbalului românesc nu a fost uitat de UTA; mesaj pentru Emeric Ienei la împlinirea vârstei de 86 de ani

22.03.2023 ⋅ 0 comentarii


Emeric Ienei, antrenorul care pe 7 mai 1986 câştiga cu Steaua cel mai important trofeu al fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni, a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 86 de ani. Având în vedre că arădean de baştină, că a început fotbalul la UTA, îmbrăcând tricoul primei echipe în perioada 1955-1956, Bătrâna Doamnă a transmis un mesaj cu acest prilej.

„Pe 22 martie 1937 se năștea, în comuna arădeană Agrișul Mare, Emerich Jenei! A făcut junioratul la UTA, apoi a trecut la prima echipă, al cărei tricou l-a îmbrăcat în anii 1955 și 1956. De aici a trecut la CCA București, Steaua de mai târziu. Ca antrenor al bucureștenilor a realizat cea mai mare performanță a unei echipe românești la nivel de club, cucerind Cupa Campionilor Europeni în 1986, alături de alt arădean de referință, Helmut Duckadam. A calificat mai apoi reprezentativa României la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal Italia 1990. Are un palmares formidabil, cu 9 titluri de campion național (3 ca jucător) și 7 Cupe ale României (din care 4 ca jucător). A rămas mereu un prieten al Bătrânei Doamne, despre care a vorbit întotdeauna cu drag.

La mulți ani, Emerich Jenei!”, transmit pe Facebook reprezentanţii clubului.

Sursa foto: Facebook Emeric Ienei Oficial şi UTA Arad


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro