Stire

Amenzi de zeci de mii de lei date de Protecţia Consumatorilor unor magazine Kaufland şi Penny din Arad şi Chişineu-Criş

12.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Comisarii arădeni de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de zeci de mii de lei unor magazine Kaufland şi Penny din Arad şi Chişineu-Criş, în urma unor reclamaţii primite.

„Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la Kaufland SCS – magazinul din municipiul Arad, ca urmare a unei reclamații primite din partea unui consumator.

Comisarii CJPC Arad au aplicat operatorului economic, în urma neregulilor constatate, 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 10.000 lei, cărora li s-au adăugat și măsurile complementare de: oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate și sancționate; oprire definitivă de la comercializare  a produselor alimentare neconforme.

 Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: folosirea unor vitrine și agregate frigorifice neigienizate ;

utilizarea unor proceduri nesigure în zona de grill; comercializarea unor fructe și legume depreciate calitativ”,

susţin reprezentanţii CJPC Arad.

În ceea ce priveşte magazinul Penny de la Chişineu-Criş, aceştia au ţinut să precizeze că şi de această dată controlul a fost făcut tot în urma unei reclamţii. „Comisarii CJPC Arad au aplicat, în urma neregulilor constatate, 2 amenzi contravenționale în valoare totala de 10.000 lei și 2 avertismente, cărora li s-au adăugat și măsura complementară de: oprire definitivă de la comercializare și scoaterea din circuitul consumului uman  a produselor alimentare neconforme.

Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: folosirea unor proceduri nesigure în zona de  bake-off; comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici organoletice neconforme; lipsa informațiilor sau furnizarea incompletă a acestora pe etichetele produselor”, susţin comisarii, care mai spun că toate  supermarketurile de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare,  sub atenta supraveghere a CJPC Arad.

 

 

  

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro