Stire

Ce amenzi au primit de la Protecţia Consumatorilor marile lanțuri de supermarketuri din Arad

09.06.2023 ⋅ 0 comentarii


Comisariatul Județean pentru Protecția  Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat, în cursul lunii mai 2023,  un amplu control tematic privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor în  marile lanțuri de supermarketuri: Rewe România SRL- magazin Penny, Kaufland Romania SCS, Profi Rom Food SRL, Remarkt Magazine SRL, Selgros Cash & Carry SRL, Lidl Discount SRL.

„Comisarii CJPC Arad au aplicat, în urma controlului, 18 amenzi contravenționale în valoare totala de 88.000 lei și 9 avertismente, cărora li s-au adăugat și măsura complementară de oprire definitivă de la comercializare și scoaterea din circuitul consumului uman  a produselor alimentare neconforme în valoare de peste 5.000  lei. Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:

  • lipsa procedurilor sigure la prestarea serviciilor,
  • utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate,
  • comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ
  • afișarea unei liste de alergeni ilizibilă 
  • neasigurarea condițiilor tehnice stabilite de producător pe timpul desfacerii produselor”,

susţin reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad.

Aceştia au ţinut să precizeze că toate  supermarketurile de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare,  sub atenta lor supraveghere.

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro