Stire Cultura

Începe Festivalul Impuls! Cultura ajunge în cartierele Timișoarei

20.06.2023 ⋅ 0 comentarii


Festivalul Impuls - proiect care își propune să dea viață culturii în cartierele timișorene - va

debuta pe 22 iunie. Festivalul se desfășoară în Timișoara, în cartierele înțesate de istorie și

frumusețe: Maria, Iosefin și Traian, aducând evenimente și activități culturale captivante

pentru comunitatea locală. Festivalul este organizat de Institutul Francez din România la

Timișoara.


Primul eveniment al festivalului este Radio Live, un spectacol multimedia pus în scenă de

către jurnalista Aurélie Charon și ilustratoarea Amélie Bonnin. Spectacolul propune

publicului patru povești de viață și prezintă patru tineri din Timișoara, activiști din întreaga

lume, pe care îi aduce împreună în același timp și loc pentru a le prezenta ideile, conceptele

și emoțiile.


Aurélie Charon, este jurnalistă de radio care din 2017 își împrăștie farmecul și talentul în

emisiunea săptămânală "Une vie d'artiste" de pe France Culture. Dedicată în special

tineretului și artiștilor contemporani, munca ei în radio aduce o perspectivă captivantă

asupra lumii artei.

Activitatea lui Amélie Bonnin se desfășoară la granița dintre diferite discipline artistice.

Are diplome obținute în design grafic și în scrierea de scenarii, proiectele sale îmbinând

elemente din grafică, desen, scriere și video.


Radio Live are loc în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș din oraș, pe

22 iunie, la ora 19:00

Festivalul Impuls propune timișorenilor și o școală de circ - un proiect inovator care

îmbrățișează circul ca formă de educație non-formală, se concentrează pe dezvoltarea

armonioasă a participanților - copii și adulți. Prin jonglerii, acrobații și trapez, Școala de Circ

ne provoacă să ne depășim limitele și să explorăm creativitatea prin mișcare autonomă și

liberă exprimare. În cadrul Festivalului Impuls, cortul Școlii de Circ va fi deschis în Piața

Traian, între 1 și 4 iulie. Atelierele se vor desfășura pe parcursul zilei.

În cadrul festivalului, are loc "Școala de a ști cum", cu ateliere de arhitectură participativă,

între 1 și 7 iulie, la Casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric. Această inițiativă își propune

să răspundă nevoilor contemporane într-un cartier în plin proces de renovare cum este

Fabric. Prin proiectul desfășurat în spațiul public, se evidențiază importanța implicării

comunităților și locuitorilor ca puncte de convergență și succes ale acestor transformări.

Happy Manif este o altă reprezentație care ajunge la Timișoara, în Parcul regina Maria, pe 5

și 6 iulie. Spectacolul Picioarele Paralele reprezintă o experiență coregrafică captivantă, un

joc de rol grandios în dimensiune naturală. În această creație, David Rolland și Valeria

Giuga, dansatori, se alătură pentru a aduce la viață un spectacol de dans imersiv potrivit

pentru copii și adulți deopotrivă.


Cu ghidajul coloanei sonore care le va răsuna în căști și sub îndrumarea celor doi dansatori,

participanții vor călători prin istoria dansului: de la eleganța baletului romantic la

improvizarea dansului contemporan, parcurgând și reprezentațiile excentrice ale pionierilor

dansului postmodern - totul, menținând picioarele paralele!

Dans, circ, muzică și bucuria de a trăi, la Timișoara

Ziua de 6 iulie aduce la Timișoara, în Piața Traian, un spectacol de dans contemporan și

circ, alături de Le Plus Petit Cirque du Monde și Unfold Motion (de la ora 19:30), precum și

un concert inedit.

Josef Josef, o formație remarcabilă de muzicieni talentați, va susține un concert în Piața

Traian, joi, 6 iulie, de la ora 21:30. Fondatorul grupului Les Yeux Noirs, Erik Slabiak, alături

de alți cinci muzicieni, formează acum Josef Josef, după o carieră impresionantă de 25 de

ani, cu 1800 de concerte pe cinci continente și opt albume. Concertul lor oferă o călătorie

muzicală în inima culturii evreilor și a rromilor, prin compoziții originale, melodii tradiționale,

cântece idiș și țigănești, toate amestecate cu ritmuri actuale.

Pe 7 iulie vor avea loc reprezentații de dans și circ de tip pop up, în Piața Victoriei din

Timișoara.


Festivalul Impuls face parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană și

este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Partenerii oficiali ai Festivalului Impuls sunt Le Petit Cirque du Monde, Beta, Unfold Motion,

Muzeul Național de Artă Timișoara, Școala de Circ, Asociația Cetățean de Traian.

Parteneri media: KissFM, TVR Timișoara, Tion, Express de Banat.


Despre Institutul Francez din Timișoara

Institutul Francez din România la Timișoara, un actor incontestabil al vieții culturale locale,

are o istorie de 30 de ani, începând din perioada Revoluției din 1989. Amplasat în

prestigioasa villa Kimmel din 1992, Institutul Francez din Timișoara a devenit una dintre cele

patru antene ale Institutului Francez din România începând din 2012. Misiunea sa este

promovarea cooperării și acțiunilor culturale în numele Ambasadei Franței, concentrându-se

asupra celor mai actuale aspecte ale culturilor și limbii franceze.

Pe plan cultural și artistic, Institutul Francez din Timișoara dezvoltă colaborări franco-române

și promovează diversitatea culturală, concentrându-se pe film, literatură, dezbateri și arte

spectacol. Anual, susține aproximativ treizeci de evenimente, inclusiv Noaptea Filosofiei,

Festivalul Filmului Francez, Balul Popular de Ziua Franței, Zilele Filmului de Umor și

festivalul de arte performative stradale Impuls. În 2023, Institutul se implică activ în calitate

de partener al activităților desfășurate în Timișoara, care este Capitala Europeană a Culturii,

și coordonează renovarea Cinematografului Studio, care va deveni unicul cinema de artă al

orașului.


PROGRAM COMPLET:


22 iunie, ora 19:00 - Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș

Radio Live - Spectacol Multimedia (lb engleză; radio, muzică, video)

https://vimeo.com/712044463?embedded=true&source=vimeo_logo&owner=99346097


1 – 4 iulie, Piața Traian

Școala de circ

1 - 2 iulie, 9:45 - 11:15 și 11:30 - 13:00 - grupuri de 30 de persoane (înscrieri aici)

3 - 4 iulie, 9:30 - 11:00 și 11:30 - 13:00 - grupuri de 30 de persoane (înscrieri aici)

1 - 4 iulie, 17:00 - 20:00 - pistă de inițiere, deschisă tuturor


1 iulie – 7 iulie - casa de rugăciune a Sinagogii din Fabric

Ateliere de arhitectură participativă și restaurare durabilă

Zilnic între orele 10:00 și 17:00


5 - 6 iulie - Parcul Regina Maria

Ateliere Happy Manif https://vimeo.com/233671732

10:30 - 11:30 - atelier pentru 60 de copii cu vârste cuprinse între 7 si 12 ani + însoțitori –

pentru grupuri organizate

18:30 - 19:30 - atelier pentru 100 de persoane – familii, copii 7 ani + (pe bază de înscriere

aici)


6 iulie - Piața Traian

19:30 - 20:30 - spectacol de dans contemporan și circ, PPCM și Unfold Motion

21:30 - 23:00 - Concert Josef Josef


7 iulie - Piața Victoriei

Reprezentații pop-up, spectacol de dans și circ, PPCM și Unfold Motion

fashiondays.ro