Stire

Contracte de servicii sociale pentru 30 de persoane cu dizabilităţi

14.11.2023 ⋅ 0 comentarii


Un număr de 30 de persoane adulte cu dizabilități, găzduite în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență – Vinga a Fundației Căminul Speranței Arad vor beneficia de servicii sociale și în anul 2024. Consilierii județeni sunt chemați să aprobe începerea procedurilor de contractare a serviciilor sociale, având în vedere că actualul contract expiră în data de 4 februarie. Contractul va fi încheiat pe o durată de 3 ani, valoarea fiind de 7.229.880  lei.

„Persoanele care au nevoie de îngrijire de specialitate vor beneficia de servicii sociale potrivit nevoilor acestora. Suntem responsabili, noi administrația județeană, în colaborare cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului de tot ce înseamnă contractarea serviciilor sociale care răspund nevoilor comunității. Avem ca obiectiv punerea la dispoziția beneficiarilor a unor condiții cât mai bune și suntem deciși să monitorizăm permanent derularea procedurilor. În județul Arad, Consiliul Județean și DGASPC Arad au dezvoltat parteneriale cu ONG-uri serioase, care au oferit servicii sociale de calitate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
melthdesign.ro/