Stire

Exercițiu de evacuare la „Ghiba”; circulația a fost închisă de Poliția Locală (FOTO)

19.03.2024 ⋅ 0 comentarii


Poliția Locală a participat, ieri, la un exercițiu de evacuare desfășurat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.

„În data de 18.03.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au acordat sprijin, în vederea desfășurării în condiții de siguranță, a unui exercițiu de evacuare, în caz de incendiu, a elevilor Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”.

Pe parcursul desfășurării exercițiului, agenții de poliție locală au procedat la închiderea circulației pe Bulevardul General Dragalina, respectiv devierea acesteia pe strada 1 Decembrie, copiii reîntorcându-se la școală, fără evenimente neprevăzute, după parcurgerea distanței de la unitatea de învățământ la punctul de siguranță, în caz de incendiu, situat în Parcul copiilor Zsolt Torok.

Exercițiul a durat 30 de minute, sub supravegherea și îndrumarea cadrelor didactice, fiind organizat în scopul de a oferi posibilitatea elevilor să exerseze proceduri de urgență într-un mediu simulat, dar sigur, învățându-i astfel să reacționeze rapid, cu calm și în siguranță, în cazul producerii unui incendiu”, transmit reprezentanții Poliției Locale.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro