Stire

O nouă campanie de recrutare este desfășurată de Jandarmeria Arad

25.04.2024 ⋅ 0 comentarii


În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024,  Jandarmeria Arad desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română.

* La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, dintre  care 3 sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 locuri pentru alte minorități.
* La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni sunt scoase la concurs 350 locuri, 3 dintre acestea sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 locuri pentru alte minorități.
Cererea-tip de înscriere se depune până pe data de 14.05. a.c., exclusiv în format electronic, doar pe adresa: resurseumane@jandarmeriaarad.ro, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, iar dosarele se depun personal și în volum complet, până pe data de 21.05.a.c., la sediul Jandarmeriei Arad din comuna Vladimirescu, str. Jandarmeriei nr.1, județul Arad.
Pentru a urma cursurile școlilor militare de subofițeri de la Drăgășani sau Fălticeni, trebuie îndeplinite anumite condiții ce pot fi consultate pe site-ul: www.jandarmeriarad.ro, secțiunea Carieră / Admitere.
Evaluarea psihologică a candidaților se realizează conform planificării la o dată care fi comunicată ulterior, prin postarea în timp util pe pagina de internet www.jandarmeriaarad.ro.
Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 25-31.05.a.c., indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidații au optat.
Pentru cei înscriși la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, aceasta se va susține la centrul zonal de selecție al Școlii de Pregătire a Agenților de Poliție de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea.
Proba de verificare a cunoștințelor se va susține în data de 15.06.a.c., la unitățile de învățământ pentru care au optat de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice și va consta într-un test grilă ce cuprinde subiecte din: disciplina limba română, disciplina limbă străină, subiecte din legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului şi subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic.
Tematica și bibliografia și probele de concurs sunt cele prevăzute pe site-ul instituției de învățământ pentru care candidatul a optat.
Examinarea medicală se va realiza în perioada 19.06. - 12.07 .a.c., pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 19.07.a.c.
  Mai multe informații se pot obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, situat în comuna Vladimirescu, strada Jandarmerie nr.1 sau  la numărul de telefon 0252.514922/interior 24.535 sau 24.557 mobil:0754068148(Serviciul Resurse Umane), zilnic de luni până vineri, între orele 09.00 - 15.00


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro