Stire

IN MEMORIAM Corneliu Pădurean: Un Om, un Istoric, un Patriot

30.04.2024 ⋅ 0 comentarii


Nu puțini oameni reușesc să îmbine într-o armonie deplină calitățile științifice ale unui cercetător cu competențele didactice, cei mai mulți dintre noi excelând fie într-un domeniu științific, fie afirmându-ne ca un dascăl nu doar iubit de elevii/studenții săi, ci și apreciat ca atare de comunitatea în care activăm. Corneliu Pădurean este însă o excepție fericită, destinul rezervându-i o carieră profesională excepțională, în care, timp de mai bine de patru decenii și jumătate, s-a validat atât ca dascăl de elită în învățământul preuniversitar și universitar arădean, cât și ca istoric complex, validat profesional nu doar prin titlurile de doctor și de abilitare în științele istorice, dar mai ales prin lucrările publicate în țară și străinătate, prin afilierile profesionale interne și internaționale.

Născut la 27 decembrie 1952 în municipiul Arad, județul Arad, Profesorul Corneliu Pădurean a urmat școala primară și celelalte studii preuniversitare la Arad. Drumul spre cariera de istoric a început odată cu absolvirea  Facultății de Istorie-Filosofie, secția istorie-științe sociale a Universității Babeș-Bolyaidin Cluj-Napoca în anul 1977. Tot la această instituție de învățământ superior, în anul 2002, a obținut diploma de doctor  în istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Teza de doctorat, cu titlul Populaţia comitatului Arad în secolul al XIX-lea, a fost coordonată de către prof. univ. dr. Liviu Maior și l-a consacrat ca un specialist în istoria populației, domeniu de care s-a apropiat cu interes și pasiune după 1990. Abilitarea a obținut-o în anul 2017 tot la Universitatea Babeș-Bolyai, printr-o lucrare susținută cu succes în fața unei comisii formată din specialiști în istoria modernă și istoria demografică.

Între anii 1977-2000 a funcționat ca profesor de liceu în Arad, iar între 1989-2000 a îndeplinit și funcția de inspector școlar de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Arad. A avut statutul de cadru didactic asociat al Universităţii „Vasile Goldiş” Arad în perioada 1993- 2000, pentru ca din anul 2000 să devină lector, apoi conferențiar  și din anul 2008 profesor universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. Din anul 2017, a devenit conducător de doctorat în domeniul Istorie la Școala Doctorală a Universității Oradea.

Abilitățile sale științifice dar și cele organizatorice au condus la includerea profesorului Corneliu Pădurean în diverse redacții științifice, organisme profesionale etc., unde a reușit să asigure un nivel științific adecvat acestor publicații. Este membru în Consiliul Ştiinţific al revistei Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, Journal of Humanistic Sciences și al revistei Asociaţiei Naţionale Arădene pentru Cultura Poporului Român, Analele Aradului. Preocuparea de restituire adecvată a personalităților arădene care au jucat un rol esențial în istoria modernă a României l-a condus la înființarea Asociaţiei „Ștefan Cicio-Pop”, al cărei membru fondator și președinte este de circa două decenii. De asemenea, pentru contribuțiile științifice personale și în colaborare cu alți specialiști, ca și pentru organizarea mai multor conferințe internaționale care au plasat Aradul pe harta europeană a demografiei istorice, Corneliu Pădurean a fost ales membru al Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică de la Geneva (2008). Pentru realizările sale profesionale, ca și pentru implicarea sa în slujba comunității în vederea promovării corespunzătoare a istoriei în spațiul public, a primit în repetate rînduri premiul pentru cercetare al Universității „Aurel Vlaicu” Arad (2016, 2017, 2018), precum și medalia Centenar și Ordinul Centenar ale Primăriei Municipiului Arad (2018).

A coagulat la Arad un colectiv preocupat de istoria populației Transilvaniei, înscriind orașul între centrele importante din România unde demografia istorică a înregistrat rezultate consistente. Multe din manifestările  științifice naționale și cu participare internațională inițiate și organizat de Profesorul Corneliu Pădurean au avut o tematică considerată tabu de către istoriografia de dinaintea anului 1989: concubinaj, ilegitimitate, divorțialitate, ciclul vieții familiale, alimentație, epidemii etc.). Volumele tipărite în urma acestor conferințe sunt în bibliotecile din țară și străinătate, pe mesele specialiștilor, demonstrând valoarea școlii românești de demografie istorică, în cadrul căreia istoricul demograf Corneliu Pădurean ocupă un loc de cinste. A fost însă interesat, așa cum era firesc, și de evidențierea rolului Aradului în cadrul mișcării naționale a românilor din Transilvania, o bună parte din preocupările sale vizând restituirea istoriografiei românești, a personalității lui Ștefan Cicio-Pop etc. A publicat și coordonat, singur sau în colaborare, 23 de monografii și volume colective, fiind autor unic a patru cărți și în colaborare cu alți specialiști a încă patru cărți. De asemenea, este autor unic sau în colaborare a peste 100 de îndrumătoare metodice, studii și articole, publicate în reviste și în volume din țară și străinătate.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro