Una dintre problemele controversate și, în mod regretabil, „căzute” în derizoriu se referă la doctorate. Dacă înainte de 1989, acestea confereau un statut de respectabilitate, în prezent, numărul lor alarmant de mare și suspiciunile de plagiat le face puțin credibile, dar trebuie să ne ferim de generalizări.

Este important să reținem că în perioada 1900-1990 au fost atribuite 1.500 de doctorate, ceea ce reprezintă o medie de 16 doctorate/an, iar în intervalul 1990-2022, cifra este uriașă: 80.000, o medie de 2.500/an. Nu trebuie să se invoce, ca de atâtea ori, „trista moștenire” sau obligativitatea de a fi fost membru de partid spre a accede la doctorat înainte de evenimentele din decembrie. Vin cu un exemplu personal și anume am susținut doctoratul în anul 1980 la Universitatea din București și nu eram membru al PCR, dar la admiterea la doctorat a fost o concurență foarte mare (13 pentru un singur loc). Când eram rector, probabil, incomod, „prieteni” m-au reclamat la Direcția Generală Anticorupție, că nu am doctorat, solicitând să restitui indemnizația primită, de-a lungul anilor, dar cercetarea acestui caz de „încasare a unor foloase necuvenite” s-a realizat fără dificultate, fiind puțini doctori în științe, până în 1995, doar 5 în județul Arad, iar în filologie, doar unul singur.

În ceea ce privește remunerația pentru titlul de doctor, au fost modificări în ultimele două decenii, pe care cred că nu este cazul să le precizez, considerând că este important să subliniez ultima reglementare în acest sens, consemnând ad litteram, O.U.G. nr.115/ 2023: „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, care se acorda lunar numai dacă își desfășoară  activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar”. Sunt în prezent, numeroase semne de întrebare privind „activitatea suplimentară”, ce poate fi remunerată, deoarece ea nu a fost precizată în O.U.G., îmi place să cred că nu din pricini de ordin personal sau interese de grup. O exemplificare este necesară, de aceea am solicitat opinia unui doctor în economie, care nu lucrează în învățământ, ci la Direcția de Finanțe, care ne-a precizat obligativitatea de a prezenta lunar, un raport de 5-10 pagini, către conducerea instituției,  prin care trebuie să se releve, cu argumente concrete, că pe lângă atribuțiile generale aferente compartimentului în care lucrează, efectuează activități în plus, specifice compartimentului de analize și sinteze, de management, astfel trebuie să se facă propuneri de îmbunătățire a legislației și proceduri de optimizare a activității  cuprinse în fișa postului. Indemnizația poate fi atribuită sau nu, stabilită, lunar, ca urmare a raportului elaborat. 

În ceea ce privește ABILITAREA privind CONDUCEREA DE DOCTORAT, precizăm că aceasta este stipulată în Legea învățământului nr. 1 /2011, dar o metodologie în acest sens, a fost elaborată, ca urmare a Ordinului nr. 3121/ 27 01 2015 privind „organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, precum și modelul Cererii-tip pentru susținerea tezei de abilitare”. Comisia pentru obținerea Certificatului de abilitare este formată din 5 membri - trei titulari și doi supleanți  - toți conducători  de doctorat. Deci abilitarea pentru conducerea de doctorat începe abia cu anul 2015, iar până la această dată, aprobarea calității de conducător de doctorat era făcută de CNADTCU și era foarte dificilă. Din punctul meu de vedere, fără să generalizăm, considerăm că  procedura s-a mai relaxat din moment ce și conferențiarii universitari se pot abilita și apoi să aplice pentru postul de profesor universitar. Recent un „domn” îmi reproșa bățos că nu am abilitare și ar trebui să semnez „neabilitat”, or eu sunt conducător de doctorat din anul 2003, cu 16 doctorate finalizate, toate confirmate de CNATDCU, cu precizarea că 18 doctoranzi  au fost exmatriculați, unii chiar colegi, la examenele premergătoare elaborării tezei de doctorat.  Desigur, discuția despre doctorate și abilitare ar putea continua, intenția noastră fiind doar de a semnala câteva aspecte, fără prea multe comentarii și fără a avea naivitatea de a le epuiza, chiar la modul epidermic, așa încât așteptăm o viitoare dezbatere profundă și mai ales o asanare a mediului toxic, minat de superficialitate și impostură, nu numai la nivel academic, ci și al societății românești actuale.

Lizica Mihuț

Sursa: ARQ