Stire

„Farmecul Copilăriei“, ediția a XII-a, în Parcul „Aventura Voinicilor“

16.05.2024 ⋅ 0 comentarii


Evenimentul dedicat copiilor „Farmecul Copilăriei – Arădenii retrăiesc amintiri duminica“, ediția 2024, va fi organizat, în Parcul „Aventura Voinicilor“ din municipiul Arad, prima întâlnire cu cei mici fiind programată duminică, 19 mai.

Astfel, de la ora 17.00, copiii vor putea să participe la activități recreative: ateliere de creație, jocuri, pictură pe față.

După care, de la ora 18.00, va urma un show de excepție, pentru că organizatorii au un invitat special: pe magicianul Cătălin Pintea, care va aduce în fața celor mici și mari spectacolul „Magic Show“.

Cu o activitate de peste 10 ani, Catalin Pintea, a participat în anul 2013 la show-ul „Românii au Talent“ unde, a ajuns în semifinala concursului.

Un an mai intarziu, în 2014, a parcurs mai multe orașe din țară unde a susținut spectacole de magie în fața a sute de oameni.

În 2015 a prezentat în Arad cel mai mare spectacol de magie pentru copii (Hocus – Pocus de ziua ta) în colaborare cu actori cunoscuți arădeni.

În 2018, Cătălin, a deschis prin viziunea sa magică primul atelier de dezvoltare personală din România pentru copii prin magie, „Școala magică“.

Acest proiect a contribuit la dezvoltarea emoțională a numeroși copii care au dobândit mai multă încredere în ei, abilități și iscusință.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Foto: Arhiva


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro