Stire

Simona Halep și-a anunțat retragerea; susține însă că s-ar putea întoarce peste un an

05.02.2025 ⋅ 0 comentarii


Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat retragerea din tenis, după meciul pierdut cu Lucia Bronzetti, 1-6, 1-6, în primul tur la Transylvania Open, scrie digisport.ro.

„Ceea ce am realizat în tenis nici nu visam. Familia mea a fost tot timpul alături de mine. Fără ei nu aş fi ceea ce sunt astăzi. Iau această decizie cu sufletul împăcat şi întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult”, a spus Simona Halep, potrivit sursei citate.

Intrați AICI pentru detalii.

Fostă număr unu mondial și dublă campioană în turneele de mare șlem, Simona Halep a declarat, după meci, conform sport.ro, că nu exclude posibilitatea de a reveni în tenisul mondial, însă această decizie ar putea veni doar după ce se va fi odihnit suficient.

„Poate că peste un an o să-mi fie dor și o să revin, pentru că vezi câți sportivi revin acum. Dar e bine și pentru mine să o spun, ca să mă eliberez și să privesc altfel viața, a afirmat Simona Halep, în seara în care a jucat ultimul meci din cariera sa.

Intrați AICI pentru detalii.

Foto: Arhiva


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
melthdesign.ro/