Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și muzeologie”, ediția a VI-a, la Muzeul Național Cotroceni
09.07.2025 ⋅ 0 comentarii
Cotroceni Summer School.
Ateliere de artă și muzeologie, ediția a VI-a
Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 22 iulie – 14 august 2025, cea de-a șasea ediție a Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și muzeologie, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, care își propune popularizarea meseriilor de bază din cadrul muzeului prin intermediul patrimoniului deținut.
Atelierele, care se vor desfășura pe parcursul a patru săptămâni, au ca scop dezvoltarea creativității și imaginației copiilor, folosind jocul ca modalitate de descoperire. Copiii sunt invitați să exploreze mecanismele de funcționare ale unui muzeu într-o manieră creativă și interactivă, luând parte la experiențe educative deosebite, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, spiritul artistic și abilitățile sociale, de comunicare și interacțiune.
Participanții vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialiști ai Muzeului Național Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul va avea doi traineri și un număr maxim de 20 de participanți (numărul minim este de 6 persoane).
Cele 4 ateliere se vor desfășura, în intervalul orar 10:00-12:00, astfel:
Durata: 2 ore/zi, 4 zile
Perioada: 22 – 25 iulie
Vârsta participanților: 8-12 ani
Durata: 2 ore/zi, 4 zile
Perioada: 29 iulie – 1 august
Vârsta participanților: 8-12 ani
Durata: 2 ore/zi, 4 zile
Perioada: 5 – 8 august
Vârsta participanților: 12-15 ani
Durata: 2 ore/zi, 3 zile
Perioada: 12 – 14 august
Vârsta participanților: 10-13 ani
Participarea la ateliere este contra cost și se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Național Cotroceni, la secțiunea Proiecte culturale/Proiecte educaționale/Cotroceni Summer School/Cotroceni Summer School 2025. Înscrierile încep pe 7 iulie 2024.
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HYP TV, Radio Trinitas, Trinitas TV, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.
Serviciul Comunicare, Marketing și IT
Muzeul Național Cotroceni