Premierul Bolojan avertizează: fără reformă, banii publici se pierd într-o gaură neagră; ce spune despre o eventuală demisie
02.09.2025 ⋅ 0 comentarii
Ilie Bolojan, în prima conferință de presă după o lună de tăcere, a lansat un apel ferm pentru reformarea administrației locale, în contextul în care Guvernul a adoptat prin asumarea răspunderii cinci legi fiscale, dar a fost blocat de PSD în privința celei de-a șasea – reforma administrației.
„Săptămâna trecută s-au împlinit două luni de când acest guvern și-a preluat mandatul. La câteva zile după ce am preluat mandatul, am constatat că situația deficitului era mult mai dificilă decât știam”, a declarat premierul, subliniind că măsurile fiscale adoptate până acum nu sunt suficiente fără restructurarea aparatului administrativ.
Reforma administrației locale, considerată esențială de premier, a fost blocată în coaliție, generând tensiuni majore. Bolojan a explicat că „zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni”, iar fără controlul acestor costuri, România riscă să revină la nivelul actual de deficit. „Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de personal în 6 luni. E absolut necesară reforma”, a punctat el, adăugând că reducerea efectivă de personal cu 5% ar necesita o scădere de 30% a numărului maxim de posturi.
În privința relației tensionate cu PSD și președintele Nicușor Dan, Bolojan a fost tranșant: „Fără măsuri în administrație, cu reduceri de personal, pachetul 2 nu e întreg. Banii se duc într-o gaură neagră. Nu pot gira asta”. Premierul a confirmat că a amenințat cu demisia în cadrul coaliției dacă nu se respectă angajamentele: „Dacă lucrurile nu sunt respectate, e greu să-ți exerciți aceste atribuții și ocupi un post fără să-l pui în valoare”.
În ceea ce privește pensiile magistraților, Bolojan a respins solicitarea președintelui Nicușor Dan de a extinde perioada de tranziție de la 10 la 15 ani: „Nu poți modifica un proiect după ce l-ai pus în consultare decât dacă vin amendamente. Pe componenta de magistrați nu am avut astfel de amendamente”.
După conferință, premierul urmează să se întâlnească la Cotroceni cu președintele și liderii coaliției, într-un moment-cheie pentru stabilitatea guvernării. „Coaliția și-a asumat un pachet de măsuri și stabilitatea se va vedea la moțiunile de cenzură”, a concluzionat Bolojan.
Sursa foto: Captură video Facebook Ilie Bolojan
Sursa: ARQ