Stire

Comemorarea eroilor Detașamentului Păuliș, la 81 de ani de la luptele din septembrie 1944

15.09.2025 ⋅ 0 comentarii


Păulișul și Lipova vor găzdui mâine  ceremonii dedicate comemorării eroilor Detașamentului Păuliș, la împlinirea a 81 de ani de la luptele din septembrie 1944. Evenimentul este organizat de autoritățile locale și județene, în colaborare cu instituții militare și religioase.

Programul manifestărilor începe la ora 09:30, potrivit reprezentanților Prefecturii, cu o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori la bustul căpitanului erou Ioan Fătu, amplasat în parcul din Păuliș care îi poartă numele. La ora 10:00, la Cimitirul Eroilor din Radna, orașul Lipova, va avea loc un ceremonial religios și o nouă rundă de omagii florale.
La ora 11:00, Biserica Ortodoxă din Păuliș va găzdui un parastas de pomenire a eroilor, iar de la ora 12:00, la Monumentul Eroilor din Păuliș, se va desfășura ceremonia principală, cu onoruri militare, intonarea Imnului Național, alocuțiuni oficiale, moment artistic susținut de elevii din localitate, depunerea coroanelor și defilarea Gărzii de Onoare.
Evenimentul are rolul de a păstra vie memoria celor care au luptat cu eroism pentru apărarea teritoriului național în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și de a transmite generațiilor tinere respectul față de jertfa înaintașilor.

Foto: Arhiva

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro