Stire

1 an de la inaugurarea Camerei speciale de audiere a minorului, un an dedicat protejării și sprijinirii copiilor victime ale infracțiunilor din județul Arad

11.12.2025 ⋅ 0 comentarii


Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad marchează împlinirea unui an de la inaugurarea Camerei speciale de audiere a minorului, un spațiu esențial pentru protejarea copiilor victime ale infracțiunilor, conceput pentru a asigura un mediu sigur, prietenos și adaptat nevoilor emoționale ale celor mai vulnerabili membri ai comunității, copiii.

În decursul acestui an specialiștii DGASPC Arad din cadrul Serviciului Intervenție în Regim de Urgență, Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie au participat la 123 de audieri, oferind asistență și sprijin atât minorilor, cât și adulților victime ale unor fapte penale, astfel: 116 minori și 7 persoane adulte, dintre aceștia, audierile cu minori sub 14 ani au vizat un număr de 63 copii.

În funcție de specificul cazurilor, 18 audieri au fost efectuate în camera specială de la DGASPC Arad, 4 audieri în camera IPJ Arad din cadrul Poliției Orașului Pecica, 9 audieri în camera Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș și 33 de audieri în sediile secțiilor de poliție din municipiu și județ.

Audierile cu minori peste 15 ani au implicat 53 de copii: 10 audieri în camera specială de la DGASPC Arad, 3 audieri în camera Parchetului Chișineu Criș și 40 audieri la sediile diferitelor secții de poliție din municipiu și județ

Camera specială de audiere a minorilor din cadrul DGASPC Arad reprezintă rezultatul unui amplu proiect inițiat de Asociația „Cetatea Voluntarilor" Arad, realizat cu sprijinul a 12 firme, corporații și persoane fizice, care au contribuit la amenajarea celui mai mare spațiu special destinat audierii minorilor victime ale infracțiunilor din România.

Noul spațiu cuprinde: o cameră de audiere dotată cu oglindă unidirecțională, o cameră de consiliere, o sală de așteptare, o cameră tehnică, o baie, toate amenajate astfel încât să ofere un mediu securizant și prietenos copiilor aflați în situații extrem de delicate.

Camera este echipată cu mobilier modern, jucării, tehnică de înregistrare audio-video și oglindă unidirecțională, pentru a asigura o atmosferă cât mai puțin intimidantă și pentru a facilita comunicarea autentică a minorilor implicați în procedurile judiciare. Infracțiunile care implică violență fizică, psihologică sau sexuală asupra copiilor sunt fapte cu consecințe severe, iar spațiul special amenajat contribuie la diminuarea retraumatizării și la asigurarea unui proces de audiere cât mai protector.

În cadrul camerei speciale lucrează psihologi ai DGASPC Arad, împreună cu polițiști judiciariști din cadrul IPJ Arad, specializați în tehnici de audiere a minorilor. Tot în cadrul proiectului, a fost amenajată și o cameră de consiliere, destinată serviciilor de recuperare și reabilitare pentru victimele minore, asigurând continuitatea sprijinului psihologic într-un spațiu confortabil și adaptat nevoilor acestora.

În vederea oferirii unor servicii care să respecte pe deplin drepturile copiilor victime ale infracțiunilor, DGASPC Arad, prin serviciul de specialitate, se angajează să promoveze și să utilizeze în mod constant Camera specială de audiere. Dotările și organizarea acesteia asigură un nivel crescut de siguranță și confort pe întreaga durată a procesului de audiere, fiind recomandată cu precădere în cazul minorilor sub 14 ani.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad reafirmă importanța protejării copilului și continuă să dezvolte aceste servicii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor reale ale copiilor victime ale infracțiunilor.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro