Peste 5.000 de investigații RMN realizate în 2025 pe un singur aparat; care sunt timpii de așteptare
20.01.2026 ⋅ 0 comentarii
Efort susținut și performanță remarcabilă în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al spitalului arădean, unde echipa medicală a reușit, în anul 2025, să efectueze 5.187 de investigații RMN, în ciuda faptului că unitatea dispune de un singur aparat RMN.
Aparatul funcționează la sediul principal al spitalului, pe strada Andrenyi Karoly nr. 2-4, iar personalul medical acoperă atât necesarul pacienților internați în secțiile și compartimentele spitalului, cât și solicitările pacienților programați în regim ambulatoriu, pe baza trimiterii de la medicul specialist.
Laboratorul realizează aproximativ 17 investigații RMN pe zi, în cadrul unui program extins de 12 ore/zi, de luni până sâmbătă. Durata unei investigații variază în funcție de zona scanată și de necesitatea administrării substanței de contrast, ceea ce face ca volumul de muncă să fie cu atât mai mare.
Aparatul RMN, evaluat la 4,2 milioane de lei, a fost achiziționat în anul 2017 prin fonduri alocate de Consiliul Județean Arad, investiție care continuă să susțină un flux constant și esențial de investigații imagistice pentru pacienții din județ și nu numai.
„Primim întrebări și sesizări, de la cetățeni, referitoare la perioada de așteptare pentru efectuarea unei investigații de tip RMN, în regim ambulatoriu, care poate ajunge până la o lună de zile sau chiar mai mult. Înțelegem că fiecare ne dorim să efectuăm cât mai curând investigațiile recomandate de medicii specialiști însă trebuie să înțelegem și să ținem cont și de faptul că la spital funcționează un aparat RMN care asigură atât investigațiile necesare pacienților internați, cât și pe cele pentru pacienții care se programează în regim ambulatoriu, pe baza biletului de trimitere de la medicul specialist.
Mare parte a pacienților internați în secțiile spitalului necesită efectuarea investigației în regim de urgență, în scop diagnostic sau pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale – având astfel prioritate față de pacienții care necesită aceste investigații în regim ambulatoriu.
Un alt factor important care conduce la creșterea perioadei de așteptare se referă la durata unei examinări care variază între 30 și 70 sau chiar 80 de minute. Spre exemplu efectuarea unei scanări la un genunchi, sau la o parte a coloanei vertebrale, fără substanță de contrast, durează 30 de minute – pentru acest tip de investigație fiind locuri disponibile în luna februarie.
În cazul în care un pacient necesită scanarea craniului și a unei părți a coloanei vertebrale sau scanarea întregii coloane atunci timpul necesar procedurii poate ajunge la 60-80 de minute – pentru aceste proceduri, la ora redactării acestei informări, 10 martie este prima zi disponibilă pentru programare.
Durata investigației nu depinde de echipa medicală ci de aparat, care are o procedură tehnică clară – fiecare segment al corpului necesită un anumit număr de secvențe de scanare pentru a obține imagini clare și necesare diagnosticului. De asemenea, există și timpi de pregătire pentru procedură – poziționarea corectă a pacientului pe masă, montarea unei branule pentru administrarea substanței de contrast...
Echipa medicală a laboratorului depune eforturi susținute pentru a efectua cât mai multe investigații, însă timpii necesari procedurilor trebuie respectați pentru ca mai apoi medicul să poată stabili un diagnostic corect și eficient”, au ținut să precizeze reprezentanții Spiatlului Clinic Județean de Urgență Arad.
Sursa: ARQ