-- RON --°C Login
Social

Portalul e-SănătateaMea, aprobat de Parlament: dosar medical pe telefon din toamnă

03.07.2026 ⋅ 0 comentarii

Parlamentul României a aprobat proiectul de dezvoltare a portalului „e-SănătateaMea", un serviciu digital prin care pacienții vor putea accesa pe telefon sau calculator întregul istoric medical personal, fără să mai solicite documente fizice de la medici sau spitale. Platforma urmează să fie disponibilă la toamna anului 2026.

Prin intermediul portalului, fiecare pacient va găsi într-un singur loc toate informațiile medicale înregistrate în sistemul public: istoricul serviciilor medicale decontate, documentele emise de furnizorii de servicii medicale, prescripțiile electronice, precum și date despre medicamentele și dispozitivele medicale utilizate în cadrul tratamentelor. Accesul la platformă va fi securizat.

Portalul va include și un sistem național de programări la furnizorii de servicii medicale din sectorul public. Pacienții vor putea verifica locurile disponibile și își vor putea face programările direct online, fără apeluri telefonice sau deplasări la ghișeu.

Din trimestrul al patrulea al anului 2026, toți furnizorii de servicii medicale din sistemul public vor avea obligația legală de a utiliza această platformă pentru gestionarea programărilor. Termenul coincide cu disponibilizarea aplicației pentru publicul larg, ceea ce înseamnă că tranziția la sistemul digital va fi simultană atât pentru pacienți, cât și pentru unitățile medicale.

Prin acest sistem ar putea dispărea numeroase situații în care pacienții nu mai găsesc o rețetă, nu își mai amintesc exact tratamentul urmat sau sunt nevoiți să adune documente din mai multe unități medicale pentru a-și completa dosarul. Și arădenii care apelează la spitale, policlinici sau cabinete medicale din rețeaua publică vor intra sub incidența noilor obligații, furnizorii de servicii medicale din județul Arad urmând să utilizeze platforma pentru programări începând din trimestrul patru al anului 2026.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
piatraonline.ro