13.07.2026 ⋅ 0 comentarii
Credincioșii romano-catolici și toți cei care doresc să se reculeagă sunt invitați să participe la un eveniment deosebit ce va avea loc vineri, 7 august 2026, la Biserica Minoriților din Arad, unde va fi adusă, pentru prima dată în România, relicva Sfântului Francisc de Assisi.
Programul va începe la ora 8:00, cu primirea relicvei și rugăciuni în cinstea sfântului. Între orele 9:00 și 17:00, credincioșii vor avea posibilitatea să viziteze relicva și să se roage. De la 17:15 va fi recitat Sfântul Rozariu, iar la ora 18:00 va fi celebrată Sfânta Liturghie în limbile română și maghiară de către I.P.S. Episcop József Csaba Pál, Episcop Romano-Catolic al Diecezei de Timișoara.
Cu această ocazie, biserica va fi deschisă pe tot parcursul zilei pentru venerarea relicvei, va exista posibilitatea de spovadă, iar credincioșii vor putea obține Indulgență Plenară, în condițiile prevăzute de Biserica Catolică. Organizatorii îi invită pe pelerini să facă gestul tradițional al pelerinului: atingerea relicvei, încredințarea unei intenții de rugăciune și însemnarea cu semnul Sfintei Cruci.
Cine a fost Sfântul Francisc de Assisi?
Sfântul Francisc de Assisi (1181/1182–1226) este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Născut într-o familie înstărită din orașul Assisi, Italia, a renunțat la bogăție pentru a trăi în sărăcie, rugăciune și slujirea celor nevoiași, urmând exemplul lui Isus Cristos.
El a întemeiat... vezi mai mult
Sursa: HotarNews