Local

Comuna Brazii va fi asfaltată 100% până la ultima casă

30.08.2019 ⋅ 0 comentarii

În ultimi ani comuna Brazii s-a dezvoltat foarte mult, iar astăzi dacă ne-am uita în urmă cu cel puțin zece ani în urmă am putea spune că nu mai este aceeași. Dacă atunci drumurile erau numai băltoace și noroi, astăzi putem vorbi de o infrastructură modernă, pentru o comună mică ca număr de locuitori, însă destul de întinsă ca suprafață având în componență satele Brazii, Iacobini, Buceava-Șoimuș, Secaș și Mădrigești. Practic sunt șase sate așezate între dealurile împădurite din zona Gurahonțului.

Din cauza reliefului deluros orice investiție în infrastructură necesită eforturi suplimentare...și totuși , astăzi comuna Brazii este pe ultima sută de metri cu asfaltările în toate satele aparținătoare. În curând comuna va fi asfaltată 100%.

Anul trecut au început lucrările de regularizare a cursului Văii Sighișoara care traversează satul Mădrigești, vale care din păcate ieșise din matcă provocând inundație în sat cu ceva timp înainte, dar iată că acum o parte din cursul văii este deja regularizat având pereți înalți construiți din piatră, urmând ca Apele Române să continue cu amenajarea cursului văii pînă în aval de satul Brazii, o lucrare foarte complexă, dar care va proteja satele Mădrigești, Buceava și Brazii de inundații viitoare.

Alte două proiecte de anvergură au urmat pentru comună, acestea fiind accesate în urmă cu aproximativ doi ani. Acum au adus banii necesari pentru asfaltarea tuturor străzilor din comună până la ultima casă, însă nu numai atât, pentru că unul dintre proiecte prevede construcția a patru poduri în comună. Două poduri se vor construi în localitatea Secaș, unul la Iacobini și unul va fi reconstruit și lărgit în localitatea Buceava. Este un pod care asigură accesul spre localitatea Șoimuș. La poduri, lucrările vor demara în luna septembrie, spune constructorul, iar lucrările de asfaltare a străzilor sunt deja în toi, astfel că se lucrează la pietruiri și asfaltări în toată comuna, iar la Buceava, deja s-a finalizat asfaltarea. Se lucrează la Secaș, Șoimuș și la Brazii, urmând să se înceapă lucrările și la Mădrigești.

Când am ajuns în comună, primarul Nicușor Vesa era la Buceava alături de constructorii care turnau asfaltul pe ultima sută de metri. L-am rugat să ne prezinte situația lucrărilor din toată comuna. „În ultima perioadă s-au accesat fonduri pe AFIR (europene), respectiv pe măsura 7.2 pentru care am obținut finanțare pentru asfaltarea a 9,2 km străzi în comună, având de realizat totodată și peste 50 de podețe pe străzile din comună. Un al proiect care este finanțat prin Ministerul Dezvoltării prevede construcția a patru poduri în comună, dintre care două la Secaș, unul la Iacobini și unul la Buceava. Lucrările la poduri vor începe în luna septembrie, ne asigură constructorul iar lucrările de asfaltare a străzilor sunt începute, se lucrează intens la Secaș, Brazii și la Șoimuș, iar la Buceava putem spune că s-a turnat ultima sută de metri de asfalt, respectiv pe strada de peste vale. La Șoimuș s-a realizat pietruirea urmând ca în câteva zile să se toarne asfaltul pe toată porțiunea care a mai rămas neasfaltată (428m).Vom merge cu asfaltul până sub poala pădurii, la ultima casă, pentru că fiecare cetățean al comunei trebuie să beneficieze de condiții de trai decente. Practic în câteva zile putem spune că Buceava și Șoimușul sunt asfaltate TOTAL. În localitatea Brazii, momentan se cilindrează două străzi care sunt deja pietruite, după care urmează turnarea asfaltului. La Secaș suntem mai avansați cu lucrările, deoarece majoritatea străzilor sunt deja asfaltate. Mai avem de pregătit, de pietruit și asfaltat cinci străzi dintre care una este cu înclinație mare și drumul este în serpentină scurtă, ceea ce face să fie destul de dificilă lucrarea de asfaltare. Mai avem încă o stradă unde vor fi executate lucrări mai complexe, deoarece acolo există un pârâu, iar la capătul de jos al străzii trebuie construit un pod. În parte de sus al satului Secaș suntem în stadiul de pregătire a străzilor pentru pietruire, urmând asfaltarea și aici vreau să menționez faptul că localitatea Secaș la fel ca și celelalte sate din comună este racordată în totalitate la rețeaua de apă potabilă. Mai puțin satul Șoimuș, dar acolo mulți locuitori au apă potabilă prin cădere, captată de la izvoarele din deal. Chiar dacă partea de sus a localității Secaș nu este așa de locuită, noi am asfaltat și acolo pentru că ne gândim că odată apa trasă și asfaltul la ușă vom avea mulți doritori plecați din sat să se reîntoarcă înapoi acasă. Acea zonă este ideală pentru case de vacanță fiind foarte liniștită. La Mădrigești situația este mai complexă pentru că avem de asfaltat 2,3 km, respectiv pe 13 străzi, iar dacă timpul va fi prielnic se vor finaliza înainte de venirea iernii. Am reușit să pietruim două străzi și vom continua cu decopertarea, pietruirea și compactarea străzilor rămase, urmând a se turna asfaltul. Și tot aici, la Mădrigești avem de montat și podețe, pe unele străzi de aceea este o lucrare mai complexă. Am reușit să finalizăm și o parte din consolidarea malurilor văii Sighișoara, urmând ca în perioada următoare constructorul să continue lucrările de consolidare a văii pînă în aval de localitatea Brazii. Și fiindcă se apropie noul an școlar vreau să spun că sântem pe final cu reabilitarea școlilor primare și grădinițelor din Secaș și Madrigești. Și tot la Madrigești reabilităm și căminul cultural care necesită o reparație totală. La școala din Iacobini este un proiect în derulare, fiind în faza de licitație pentru dărâmare și construire de la zero a unui corp nou de clădire școală. Dacă ar fi să vorbim și de cultură pot să vă spun că a fost reabilitat Căminul Cultural din Secaș, unde s-au montat geamuri termopan, s-au gresiat și faianțat interioarele, iar sobele au fost refăcute. Mai avem un proiect pe GAL, urmând să semnăm contractul de finanțare, care prevede amenajare, parcare la școala din Iacobini, locuri de joacă pentru copii, bănci, precum și amenajare șanțuri și rigole. De curând am avut sărbătoarea comunei , respectiv pe 25 august am avut «Nedeea de la Secaș», o sărbătoare la care am avut invitați pe Dănuț Iuga cu formația, ansamblul de dansuri Druscele din Bârsa cu soliștii ansamblului, precum și soliști vocali ca Maria Creț, Dănuț Iuga, Riana Giurgelea, etc. De asemenea am avut și invitați de onoare pe domnul senator Ioan Cristina și doamna consilier județean Simona Stan și Cristian Urzică, precum și pe doamna Ana-Lenuța Moțica, primarul comunei Gurahonț. Ne dorim o comună dezvoltată și economic pe cât se poate. Zona este frumoasă, propice pentru agroturism, avem o pescărie frumos amenajată pe raza comunei, însă ne-am bucura dacă ar veni și alții să-și dezvolte o afacere aici la noi, prin programele cu finanțare Europeană sau orice altceva care ar duce la dezvoltarea comunei noastre”, a povestit primarul Nicușor Vesa.

Iată că acolo unde se dorește dezvoltarea satului românesc, acest lucru se poate realiza, dovadă fiind această comună mică, care în curînd va fi asfaltată până la ultima casă, dar cu siguranță investițiile nu se vor opiri aici, pentru că alte proiecte se vor așterne pe hârtie, după care vor deveni investiții reale, pentru un trai decent, cu un confort de oraș. Însă acolo la țară te vei trezi dimineața în aer curat și înmiresmat, în trilul păsărelelor și nu în scrășnetul roților de tramvai și claxoane. Dar și timpul acolo este mai îngăduitor cu omul pentru că „veșnicia s-a născut la sat”, după cum mărturisea Lucian Blaga, în „Sufletul satului”.