22.08.2026 ⋅ 0 comentarii
UTA a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut pe teren propriu cu Corvinul
Hunedoara în etapa a 6-a din Superligă. La acest joc, cele două galerii au stat
alături în peluză pentru de unde și-au susținut echipele. A fost un joc dezordonat,
în care faulturile de joc au abundat, în detrimentul fazelor de poartă.
În minutul 13, Ouaneh a comis o greşeală gravă în propriul careu, pasându-i lui
Fabry care a rămas singur cu portarul, dar slovacul a şutat peste poartă, de la
zece metri. A fost singura situație a oaspeților din meci. În replică, UTA a ratat
deschiderea scorului în minutul 41, când şutul lui Alomerovic a fost deviat de
Hrezdac. În rest doar durități care au dus la multe întrerupri ale jocului.
Repriza secundă a continuat în aceeași notă, UTA fiind mai insistentă în atac,
reușind chiar să trimită mingea în poartă.
În minutul 68 Benga a înscris cu capul, după o lovitură liberă executată din partea
dreaptă de Alin Roman, dar golul a fost anulat de VAR după opt minute de
aşteptare, din cauza unei poziţii de ofsaid la Hakim Abdallah.
”Am pierdut două puncte. Voiam să câștigăm trei puncte, să ieșim din această
perioadă, dar n-am făcut-o. Lipsesc multe, la nivel de încredere, la nivel de lot, la
nivel de... Situația e dramatică.
Noi încercăm de fiecare dată, dar o dată îți iese, o dată nu-ți iese. N-am reușit să
le punem foarte mari probleme pe acest final de meci. Să vedem cât de gravă e
accidentarea lui Odada. Vom încerca să mixăm iarăși echipa, să băgăm care pe
unde putem. E dificil. E și la cald acum, dar situația nu e deloc îmbucurătoare.
Situația o poate spune mai bine clubul, eu știu ce am de antrenat și aceștia sunt
puțini.
Noi n-am reușit să câștigăm cu Corvinul, de un meci cu FCSB chiar n-ar trebui să
te temi, joacă acasă, sunt favoriți, e un meci pe care l-am lua ca pe un bonus în
momentul de față”, a declarat Adrian Mihalcea, după joc.
UTA Arad nu a câștigat niciunul dintre meciurile jucate în acest sezon și are trei
puncte acumulate în șase runde.
Etapa următoare, formația antrenată de Adrian Mihalcea joacă în deplasare cu
FCSB, pe 30 august, de la ora 21.00.
Echipe:
UTA: Marcio Rosa – Dorobanţu, O... vezi mai mult
Sursa: HotarNews