-- RON --°C Login
Stire

Ultimele zile de înscrieri la Arad Half Marathon 2026. Înscrierile online se încheie pe 7 septembrie, la ora 21:00

01.09.2026 ⋅ 0 comentarii

Au mai rămas doar câteva zile pentru înscrierea la probele competitive din cadrul Arad Half Marathon 2026, eveniment care va avea loc în perioada 11–12 septembrie, în Parcul Mihai Eminescu din Arad.

Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma oficială aradrun.ro/inscriere, și se încheie luni, 7 septembrie 2026, la ora 21:00, în limita locurilor disponibile.

După acest termen, nu vor mai fi acceptate înscrieri la probele competitive, nici online, nici la fața locului.

Participanții se pot înscrie la următoarele probe:

  • Semimaraton +21 km 

  • Ștafetă Semimaraton +21 km 

  • Cros 7,5 km

  • Crosul Punem Rădăcini – 3 km

Evenimentul va începe vineri seara cu Crosul Punem Rădăcini – 3 km, o cursă recreativă de noapte. Sâmbătă vor avea loc Semimaratonul, Ștafeta Semimaraton și Crosul de 7,5 km, alături de cursele gratuite dedicate copiilor și familiilor.


Înscrieri și la fața locului pentru cursele populare


Participarea la Kids Run +6 – 2 km, Kids Run +12 – 3 km și Crosul Familiei – 1 km este gratuită.

Pentru aceste curse populare, înscrierile se pot face atât online, cât și la fața locului, în limita locurilor disponibile. Organizatorii recomandă înscrierea din timp, pentru evitarea aglomerației și pentru asigurarea unui loc la start.

Arad Half Marathon ajunge în 2026 la cea de-a doua ediție și aduce împreună alergători experimentați, echipe de prieteni, participanți aflați la prima cursă, copii și familii.

Informațiile complete despre probe, regulament, program și condițiile de participare sunt disponibile pe www.aradrun.ro și pe canalele oficiale Arad Run.

Evenimentul este organizat de Asociația City Guide, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și al Centrului Municipal de Cultură Arad.

Sursa: Arq

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Arq
drmax.ro/