-- RON --°C Login
Social

Spitalul Județean Arad salveaza un pacient prin diagnostic MALDI-TOF

02.09.2026 ⋅ 0 comentarii

Un pacient de 51 de ani a fost salvat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, dupa ce medicii i-au diagnosticat in timp record o infectie periculoasa cu ajutorul unei aparaturi moderne achizitionate din fonduri europene. Pacientul ajunsese la Unitatea de Primire Urgențe cu sindrom confuzional, agitatie psiho-motorie si febra.

In mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. In acest caz, medicii au putut folosi sistemul MALDI-TOF Bruker, un spectrometru de masa recent achizitionat pentru Laboratorul de Microbiologie, cumparat cu ajutorul fondurilor europene accesate in parteneriat cu Consiliul Județean Arad.

Proiectul, intitulat „Dotarea Laboratorului de Microbiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, are o valoare totala de 5,8 milioane de lei, cu o valoare eligibila nerambursabila de 4,2 milioane de lei. Aparatul analizeaza amprenta proteica a bacteriilor direct din probe si ofera un diagnostic de certitudine in doar un minut din momentul izolarii culturii, permitand medicilor din Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți sa administreze imediat tratamentul adecvat.

„Identificarea si diagnosticarea bacteriilor precum Listeria cu ajutorul sistemului MALDI-TOF reprezinta una dintre cele mai rapide, precise si eficiente metode utilizate in microbiologia clinica, deoarece aceasta tehnologie inlocuieste testele biochimice clasice – care durau zile intregi – asigurand un rezultat de certitudine in doar cateva minute”, a precizat prof. univ. dr. Daniela T. Marti, medicul sef al Laboratorului Clinic de Microbiologie.

„Acest diagnostic rapid si cert demonstreaza utilitatea vitala a modernizarii Laboratorului de Microbiologie, permitand echipei medicale sa gestioneze eficient urgentele infectioase majore”, a adaugat Daniela T. Marti.

Listeria este o bacterie care se transmite de obicei prin alimente contaminate, precum lactate nepasteurizate, carne insuficient preparata termic sau legume nespalate. Desi la persoanele sanatoase poate provoca doar o usoara indigestie, in unele cazuri bacteria traverseaza bariera hematoencefalica. In cazul pacientului de 51 de ani, infectia a declansat o forma neuro-invaziva, o meningoencefalita, ceea ce explica starea de confuzie profunda si agitatia psiho-motorie.

Fara un tratament antibiotic tintit, inceput rapid, mortalitatea in astfel de cazuri depaseste 20-30% sau poate lasa sechele neurologice permanente. Datorita preciziei aparatului MALDI-TOF, echipa medicala a putut abandona schema de antibiotice cu spectru larg si a trecut imediat la tratamentul specific pentru Listeria. Starea pacientului a fost monitorizata atent, iar acesta a fost externat dupa trei saptamani de tratament.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
drmax.ro/