-- RON --°C Login
Social

SCJU Arad a realizat prima prelevare de organe din acest an

04.09.2026 ⋅ 0 comentarii

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc in Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, vineri, 4 septembrie 2026. Interventia a fost posibila datorita generozitatii familiei unui pacient in varsta de 66 de ani, diagnosticat in moarte cerebrala.

Pacientul fusese diagnosticat in moarte cerebrala in urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Familia a acceptat donarea de organe, un gest care a permis desfasurarea unei proceduri medicale complexe la Arad.

Procedura s-a desfasurat contracronometru, printr-o mobilizare a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj si București. In urma interventiei chirurgicale au fost prelevate ficatul, rinichii si corneea.

Organele si tesuturile prelevate au fost trimise de urgenta catre centrele de transplant din tara, pentru salvarea unor pacienti aflati pe listele de asteptare.

„Această interventie complexa a fost posibila datorita unui gest de o noblete rara din partea familiei, care a transformat propria suferinta intr-o speranta la viata pentru alti semeni. Multumesc atat familiei pentru puterea de a spune DA pentru viata, cat si colegilor medici, asistenti medicali, infirmieri si brancardieri din sectiile Neurologie si ATI I, din Blocul Operator I si echipelor mixte sosite de urgenta la Arad pentru profesionalismul desavarsit de care au dat dovada pe parcursul interventiei”, a precizat dr. Dana Moț, medic primar ATI si medic coordonator al Centrului de Prelevare Organe Arad.

Din echipa medicala de la Arad au facut parte dr. Dana Moț, medic primar ATI si medic coordonator al Centrului de Prelevare Organe Arad, dr. Adrian Crișan, medic primar ATI in cadrul Centrului de Prelevare Organe Arad, si dr. Cristian Țurlea, medic primar oftalmologie.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
drmax.ro/