25.09.2026 ⋅ 0 comentarii
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 09:38, la intersecția străzilor Mărășești și Aron Cotruș din Arad. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în cele două mașini se aflau, în total, cinci persoane.
La sosirea echipajului medical, toate persoanele erau conștiente și neîncarcerate. Pentru una dintre victime a fost însă necesară intervenția medicală.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 27 de ani, care a suferit o contuzie facială și o contuzie la nivelul gambei stângi. Tânăra a fost preluată de echipajul C2, coordonat de dr. Dimitriu, și transportată la UPU pentru investigații și îngrijiri medicale.
... vezi mai mult
Sursa: HotarNews