Local

Adio cerșetori! Primăria face un prim pas în lupta cu cerșetoria, urmează confiscarea banilor cerșiți

04.09.2019 ⋅ 0 comentarii

Într-o conferință de presă susținută astăzi la sediul DGPL Arad, special amenajat pentru identificarea persoanelor care își fac veacul pe stradă, primarul Călin Bibarț a prezentat presei măsurile pe care municipalitatea le va lua pentru a combate fenomenul cerșetoriei.

„Suntem conștienți de faptul că oamenii străzi reprezintă un disconfort pentru cetățenii Aradului. Legea nu permite reținerea acestora de către Poliția Locală, în schimb permite identificarea acestora. Cum majoritatea nu prezintă documente de identitate asupra lor, aceștia vor fi conduși la sediul poliției locale unde se vor demara procedurile necesare pentru a afla identitatea acestora. O dată ajunși la sediu, vor avea parte de sprijinul Direcției de Asistență Socială care va asigura partea medicala și la nevoie va acorda prim-ajutor. Scopul nostru este să îi aducem pe acești oameni pe calea cea bună. Următorul pas pe care Primăria îl va face pentru a stopa acest fenomen va fi confiscarea banilor cerșiți dacă oamenii străzii sunt prinși în act”, a declarat primarul Aradului, Călin Bibarț.

În acest demers al Primăriei Municipiului Arad s-a alăturat și Arhiepiscopia Aradului: „Trebuie să venim în sprijinul semenilor noștri. Spiritul creștin ne îndeamnă să ne iubim aproapele. Scopul nostru este acela de a-i reintegra pe acești oameni în societate. Arhiepiscopia Aradului va oferi asistență spirituală cât și materială, fie o masă sau haine pentru aceștia” a spus Episcopul vicar, Emilian Crișanul.

„Sunt multe cazuri cu părinți care își exploatează copiii în astfel de moduri. Noi îi vom identifica pe aceștia și dacă acest lucru se repetă vom contacta organele statului care vor lua măsurile necesare. La fel se va întâmpla și cu oamenii străzii care recidivează”, a transmis Adrian Toma, director DGPL Arad.

„Direcția de Asistență Socială Arad va oferi suport medical pentru persoanele care reclamă probleme de sănătate. O persoană din cadrul DAS va acorda prim-ajutor la nevoie, iar dacă lucrurile sunt mai grave se va solicita intervenția organelor de specialitate”, a declarat Oana Pârvulescu, directorul DAS Arad.