Vechiului Cazinou a fost construit în jurul anului 1872, devenind un centru intens frecventat de lumea mondenă a Aradului. Cazinoul, în amploarea sa, este un reper arhitectural reprezentativ pentru prosperitatea și nonșalanța societății din perioada „La Belle Epoque”, când arhitectura de tip „Mica Vienă” era populară.
Clădirea cazinoului, la începuturi, a avut o frumoasă gradină de vară pe care clienții o preferau în perioadele calde ale anului. În timpul iernii, perimetrul din fața Cazinoului era folosit sub formă de patinoar.
Un loc deosebit de îndrăgit de tineretul arădean al vremii, Cazinoul funcționa încă dinaintea finalizării actualului dig între râul Mureș și oraș, astfel că din grădina de vară a localului, panorama riverană a Mureșului oferea o vedere nemaipomenită.
Cazinoul atrăgea clienți din rândurile protipendadei și intelectualității arădene, printre aceștia numărându-se politicieni precum: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Ioan Slavici, primarul Salacz Gyula, actori ai teatrului arădean etc.
Clădirea este redată în stil eclectic, în arhitectura acesteia regăsindu-se elemente neoclasiciste și neobaroce. Pe toate cele patru faţade pot fi observați pilaştri cu capiteluri corintice, cu o bogată ornamentaţie stucco.
În incinta Cazinoului au avut loc expoziții diverse, printre care s-a numărat și o expoziție agro-industrială, în 1890, în cadrul căreia Berea Timișoreana a primit distincția de bronz. Tot aici, un an mai târziu, aceleiași mărci românești de bere i se acordă medalia de argint.
Clădirea vechiului Cazinou este amplasată lângă actualul Parc al Copiilor din Arad. La începuturi, acesta purta numele de Parcul Baross. Aici era cândva amplasată o fântână publică remarcabilă, cu o feronerie bogat ornamentată.
În vremurile sale de glorie, Cazinoul era un punct turistic foarte atractiv pentru toți cei care frecventau malul râului și parcurile care se întindeau până în proximitatea Palatului Justiției (Parcul Baross și Salacz – actualul parc Eminescu).
