27.10.2026 ⋅ 0 comentarii
Societatea INSTGAZ SRL nu ar fi respectat soluția tehnică aprobată pentru lucrări. Pe strada Milan Tabacovici au fost semnalate intervenții de închidere a circulației fără avizele necesare.
Primăria Municipiului Arad a suspendat pentru o perioadă de trei luni Certificatul de Agrement al societății INSTGAZ SRL, în urma unor abateri constatate la executarea lucrărilor pe domeniul public.
Potrivit comunicatului transmis de municipalitate, măsura a fost luată după analizarea documentelor și sesizărilor înaintate de Poliția Locală Arad, precum și a documentelor emise de Comisia de Sistematizare a Circulației și Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Biroul Rutier.
Lucrări executate diferit față de soluția aprobată
Reprezentanții Primăriei Arad precizează că societatea nu ar fi respectat soluția tehnică avizată inițial pentru executarea lucrărilor, care prevedea realizarea săpăturii prin subtraversare. De asemenea, firma nu ar fi informat municipalitatea pentru a solicita modificarea soluției tehnice aprobate.
O altă situație semnalată vizează strada Milan Tabacovici, unde ar fi fost executate lucrări de închidere a circulației rutiere fără avizele necesare din partea Comisiei de Sistematizare a Circulației și a IPJ Arad – Biroul Rutier.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt în curs. Potrivit municipalității, măsurile legale vor fi stabilite după finalizarea acestora.
Ce se întâmplă cu lucrările în perioada suspendării
Pe durata suspendării certificatului, lucrările începute înainte de comunicarea hotărârii vor putea fi finalizate dacă există un Aviz de Lucrări pe Domeniul Public valabil și sunt re... vezi mai mult
Sursa: HotarNews