Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Teatrul va fi iluminat în culorile drapelului național de ziua lui Eminescu; toate locurile de la Cinema Arta au fost rezervate

Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu (Ziua Culturii Naționale) va fi celebrată și printr-un spectacol de lumini la Arad. Reprezentanții Centrului Municipal de Cultură Arad anunță că în această seară, fațada Teatrului Clasic „Ioan Slavici” va fi iluminată în culorile drapelului național.

Teatrul va fi iluminat în culorile drapelului național de ziua lui Eminescu; toate locurile de la Cinema Arta au fost rezervate
Comentează 0

Arădenii sunt invitați astfel, începând cu ora 18, în fața Teatrului Clasic Ioan Slavici, pentru a celebra Ziua Culturii Naționale.

De altfel, mai trebuie spus că pe fațada clădirii a fost montat și un mash cu imaginea lui Mihai Eminescu.

În altă ordine de idei, Centrul Municipal de Cultură anunță că toate locurile au fost deja rezervate la evenimentul organizat cu acest prilej la Cinematograful Arta, unde începând cu ora 18.30,  Zoltan Lovas va recita din opera lui Mihai Eminescu, iar membrii cvartetului „Adagio“, cu invitatul lor, Florin Gherghel, concert maestrul orchestrei Filarmonicii de Stat din Arad, vor interpreta partituri clasice ale unor compozitori români și străini.

După recitalul de poezie și momentele muzicale, în jurul orei 19.00, este programată proiecția filmului „Maria, Regina României“.

De asemenea, în holul cinematografului Arta va fi amenajată expoziția „Istoria timbrului românesc“, realizată de Centrul Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu Romfilatelia.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite