Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Obiceiuri de Bobotează şi de Sântiuăn

Boboteaza încheie ciclul celor douăsprezece zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep în Ajun de Crăciun. Este o Sărbătoare cu tradiţie. Termenul provine din limba greacă (Arătarea Omului, adică a Sfintei Treimi) şi potrivit tradiţiei, animalele vorbesc, este sărbătoare a purificării, se mănâncă piftie, grâu fiert stropite cu vin roşu.

Obiceiuri de Bobotează şi de Sântiuăn
Comentează 0

De obicei este frig de Bobotează, de unde şi expresia Gerul Bobotezei. Preoţii sfinţesc apa (agheasmă) cu care botează casele, animalele, apele. Pentru sănătate, pentru belşug, pentru spor în casă de Bobotează preotul era invitat să stropească cu apă sfinţită şi grajdurile şi coteţele. Toate acestea dovedesc credinţă şi înţelepciune.

Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Iisus, l-a botezat în Apa Iordanului, propovăduind pocăinţa şi botezul, nu înainte de a cere mântuirea păcatelor.

Se cade să amintim şi despre unele practici empirice ale măcenilor prin care erau trataţi oamenii şi animalele din ogrăzile lor. Pentru sănătate, pentru belşug, pentru spor în casă, de Bobotează, preotul era invitat să stropească cu apă sfinţită atât casa, cât şi grajdurile şi coteţele. Toate acestea dovedesc credinţă şi înţelepciune. Invitat apoi de gazdă în casă, unde masa era întinsă cu bunătăţi, altele decât cele de la Crăciun (proaspătă de porc, cocioane, clisă îngheţată, clisă opărită, chişcă şi altele), precum şi specialităţi de plăcinte (cuglof, pişcotă, turtele). După ce îmbuca din aceste bunătăţi, preotul intra în casa dinăinte, unde îndemna la sărutarea crucii, lăsa fire de busuioc în blidul cu apă sub care erau banii pregătiţi pentru preot, precum şi bani mânănţăi pentru diacul care îl însoţea. Apoi intra în casa dinăpoi, în sobiţă şi în târnaţ.

După toate aceste ritualuri de sfinţire a casei, dacă era ger, afară îl aştepta sania cu cai cu ţângălăi, iar dacă timpul permitea, vreo doi-trei cocii împănate, după care fugeau pruncii cu „Ciuralexa-n urma popii”. De asemenea, trebuie menţionat că de pe un an pe altul se păstra canta sau iaga musai pentru apa sfinţită. Canta sau iaga se duceau la biserică în straiţa de mână. Copiii erau stropiţi pe frunte dimineaţa cu apă sfinţită, pentru sănătate.

Ciuralexa în urma Popii este un obicei de Bobotează, care poate fi tradus cu „Domnul fie lăudat” şi provine din limba greacă „Kyrie eleison”.

Obiceiul era practicat de copii, în Ajunul Bobotezii, după ce preotul trecea cu Iordanul. În ziua respectivă câte doi-trei copilaşi de 9-10 ani, aveau în mână câte o troască, o talangă de la vaci. Zgomotul gros produs de talangă avea menirea de a alunga şobolanii de la casele oamenilor. Unii dintre bunii gospodari ai comunei noaste îi primeau pe copii cu mare bucurie. Prezenţa copiilor lor în această zi de sărbătoare în curţile şi grajdurile animalelor credea că va aduce sănătate, animale spornice şi belşug în casele lor.

Din curte-n curte de la o casă la alta copii strigau „Ciuralexa-n urma popii!” Gazdele îi răsplăteau pe copii cu câte unul sau doi leuţi. Alţii dădeau copiilor colaci, mere, prune uscate şi nuci.

Sântiuăn. Mersul cu banda (cu muzica) la Sântiuăn

Era prima sărbătoare din an a unui sfânt, după Văsălie. La Macea, aceste nume sunt cunoscute, cu toate derivatele: Iuăn, Uănu, Uănicu, Nelu, Ionel etc. De Sântiuan, ori era zăpadă, ori nu, banda mergea pe la casele celor ce aveau onomastica. Banda era formata din clanetaşi, dobaşi, musai. Se cinstea cu răchie, vin, plăcinte.

A doua zi după Bobotează, de la primele ore se pornea cu gratulatul se Sântion, atât feciorii se grupau, cât şi oamenii care purtau numele de Ion sau derivate. De menţionat faptul că numele de Ion la Macea este foarte frecvent, cu numeroase derivate. De obicei se întâlneau pe Locul Piaţului sau la birt la Jelcu, musai cu banda de răsuna satul. Odată întraţi în casele găzdoilor, găzdăriţa îi îmbia de-acum cu proaspăta afumată, cu pită moale şi cu acreală, dar şi cu curechi acru mânânţăl din cadă (având în vedere că moarea spăla ciumurleala, adică mahmureala). La unele case, între prieteni, petrecerea dura până târziu, se juca Tromf şi se mâncau seminţe de ruje fripte în dobă sau sămânţă de ludaie fripte pe şpohert.

Pe lângă numele patronimic şi cel de botez, în fiecare localitate mai existau şi nume primite după îndeletnicirea purtătorilor lor sau a vreunuia din înaintaşii acelora – numele de poreclă. Din numele de Ion, la Macea au derivat nume de poreclă: Uănu, Uănupetri, Iuănele, Iuănaş, Laialuoănu.

Poftiţi la masă! La Macea se servea zamă d’i carne (porc, oaie, vită), cocioane (răcituri), curechi umplut (sarmale). La felul doi, de Bobotează se servea: friptură de porc, cârnaţ, cârdăboş în dobă sau carne cu ou (şniţele).

Zeamă acră. Avem nevoie de: zarzavaturi, ceapă, mazăre, fasole verde, varză, carne, smântână. Se dunstuie zarzavaturile, ceapa şi se adaugă carnea. După ce carnea a fiert pe jumătate se adaugă celelalte ingrediente. Smântâna se adaugă la sfârşit, după gust.

Cotoroage (răcituri, piftie, cocioane). Rețeta de cocioane este una de iarnă. Se fierb mult, la foc mic, până ce carnea pică de pe oase. Cele mai bune se fac din picioare, urechi şi rât de porc. Se pot face şi din curcan, cocoş sau vită. Trebuie sa fie bine sărate şi cu mult usturoi.

Plăcintă cu măşina. 50 deca fărină, 20 deca ţucur, 20 deca unsoare (unt), un ou întreg, un gălbenuş. Se frământă toate, se pune lămâie stoarsă, puţin sodabicarbon. Se lasă să se hodinească o leacă, apoi se rup bucăţi care se dau prin măşina di carne cu forme (ies beţişoare, din care facem: rondele, inimi, flori, etc.)

Anotimpurile care traversează satul arhaic sunt legături între timpul naturii şi timpul omului. Primăvara, induce spre libertate. Vara e coacerea stropită cu apa ce întreţine viaţa. Toamna induce spre un declin din alte coaceri de poame, iar iarna ne conduce înspre un nou început – Anul Nou. Anul este un cerc închis – illud tempus, cu început şi sfârşit. Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti.

***

Fotografiile ce însoţesc acest articol:

- Taica Ranta merge la biserică de Bobotează după apă sfinţită (1965)

- Anita lu Stângaciu – luând apă sfințită de Bobotează (2011)

- Corindatu’ cu banda de Sântion (1961)

- Găzdoaie în așteptarea colindatului cu banda (2016)

- Zamă acră

- Cocioane în blid cufundos

- Reţetă de „Tortă cu cacao”

Florica R. Cândea

UZPR Arad

 

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite