Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

FCC Baschet UAV Arad dorește să simtă , mai mult decât oricând, că este iubită

FCC Baschet UAV Arad dorește să simtă , mai mult decât oricând, că este iubită
Comentează 0

-

Mâine, vineri, de la ora 19, Polivalenta arădeană așteaptă să fie sufocată de iubitorii baschetului, dar mai ales de iubitorii sportului din Arad. Fetele antrenate de Bogdan Bulj vor trece prin ultima fază a sezonului 2022-2023, disputând partida decisivă din finala mică .

După victoria spectaculoasă a fetelor noastre la București, împotriva Rapidului, bucureștencele se vor întâlni și cu forța de necontestat a suporterilor din tribunele Polivalentei arădene.

De toate vârstele și subliniez acest lucru, pentru că, alături de nucleul din jurul toboșarului Alexandru Domokos, în tribune sunt și vor fi și numeroși tineri, în evidență ieșind un grup de câteva fetițe, aflate în spatele băncii echipei gazdă, cu țipetele lor ieșite din comun la aruncările adversarelor la coș.

Intrarea gratuită, deși bugetul clubului arădean este de departe mult inferior în comparație cu multe altele din primul eșalon.

Libertatea pentru copiii din tribune de a zburda și arunca mingi la coșuri în pauza mare a meciurilor.

Parada jucătoarelor, la sfârșitul fiecărui meci care, indiferent de rezultatele finale, fac turul terenului și ating mâinile celor care le-au susținut.

Zeci de fotografii, indiferent că sunt obosite sau nu, cu zâmbetul pe buze, indiferent că au câștigat sau jocul nu le-a mers.....astea toate sunt motive ca FCC Baschet UAV Arad să fie iubită.

Aceste secvențe sunt motive de necontestat, ca să le iubim chiar dacă vineri baschetbalistele arădene vor ocupa loul al treilea sau al patrulea în clasamentul final.

Haideți vineri, de la ora 19 și ”rătăciți-le” pe rapidiste prin vuietul vocilor voastre!

Haideți vineri, de la ora 19 și sufocați-le cu iubirea voastră pe galben-albastrele arădene.

Hristos a înviat!

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite