Cetatenesti

?Nici intr-o suta de ani de munca cinstita, tinerii nu-si vor putea cumpara o locuinta!?

31.10.2006 ⋅ 0 comentarii

Tinerii căsătoriţi care nu provin din familii ?nstărite şi care nici nu au salarii mari, cu greu se pot realiza ?ntr-o ţară precum Rom?nia. Creditele ipotecare nu sunt nici ele o soluţie, pentru că băncile nu acordă prea uşor ?mprumuturi tinerilor care au salarii mici. Astfel, o locuinţă proprie de exemplu, pare să răm?nă un vis frumos pentru tinerii care nu au dare de m?nă sau părinţi dispuşi să ?şi v?ndă apartamentele pentru a putea să-şi ajute odraslele cu ceva bani, măcar pentru avans la o locuinţă. ?ntrebarea pe care le-am adresat-o arădenilor ?n sondajul nostru de astăzi a fost următoarea: ?Ce şanse credeţi că mai au tinerele familii din ziua de astăzi să pornească un drum ?n viaţă?

George Păcurariu, profesor: ?Şansele depind de sprijinul din partea părinţilor. At?t! Fără ajutorul celor dragi, tinerele familii nu au nici o şansă să pornească la drum. Nu ai cum! Statul de mai ajută şi el cum poate dar, e nesemnificativă suma alocată de aceştia!"
Pavel Bodoc, t?mplar: ?Este foarte greu, locurile de muncă sunt puţine şi prost plătite. Salariile sunt de nimic. Cu trei milioane pe lună? Cum poţi să trăieşti cu o aşa sumă de bani? Dacă se ?mprumută din bancă, la urmă, nu vor mai avea de unde să plătească rata şi dob?nda. Deci, tinerilor proaspeţi căsătoriţi le este extraordinar de greu, şansele sunt minime pentru a se putea descurca pe cont propriu!"
Anonim: ?Deocamdată, tinerii nu se pot realiza dar, ?ncep?nd cu anul viitor situaţia se va schimba. Urmează să le fie şi lor bine! Sunt convins? Vor primi ajutor din partea statului, şi orice familie va avea un strict necesar pus deoparte pentru fiecare lună, pe l?ngă cheltuielile cotidiene."
Antonia Potăran, contabil pensionar: ?Este foarte greu ca să pătrunzi ?n ziua de astăzi ?n viaţă cu dreptul, să ai o locuinţă. Nici dacă tinerii au o meserie foarte bună şi un salariu pe măsură, nici atunci nu se pot descurca bine. Pentru un credit ?n bancă, condiţiile sunt foarte mari iar dob?nda nici nu mai vorbesc? Săracii de ei, numai dacă sunt ajutaţi de cineva, sau să beneficieze de o moştenire, numai aşa au şanse să se realizeze. Adevărul e că, altă dată, pe vremea mea, era cu totul altfel. Tinerele familii beneficiau de ajutor din partea statului?era mult mai bine!"
Viorel Tufă, muncitor: ?Este foarte greu pentru aceşti tineri. Statul nu-i ajută cu nimic. Unii dintre ei săracii, abia că au bani pentru nuntă, de unde să mai aibă să se şi ?ntreţină singuri? ?n Rom?nia, un t?năr dacă nu este ajutat de părinţi sau rude, nici ?n o sută de ani, din muncă cinstită nu reuşeşte să-şi cumpere o locuinţă."
Diana T., cosmeticiană: ?Statul nu ?i ajută cu nimic. Tinerii dacă vor să muncească şi să se zbată se pot realiza şi singuri. Eu am locuit foarte mulţi ani şi dincolo, şi am reuşit să-mi fac o imagine cu viaţa ce o ducem noi aici şi ce e peste hotare. Este greu peste tot dar, cu puţină muncă, ambiţie şi seriozitate se pot realiza multe!"

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A. Stoica, C. Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro