Cetatenesti

Elevii claselor gimnaziale ? cobai pentru minister

01.11.2006 ⋅ 0 comentarii

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a hotăr?t de cur?nd că ar fi bine ca la toate clasele a VII-a, tezele să fie unice, urm?nd mai apoi ca la examenul de capacitate să se ţină cont şi de notele obţinute aici. Decizia nu a durat foarte mult ?nsă. ?ntr-un final Ministerul ?nvăţăm?ntului a decis ca numai ?n semestrul al doilea să se aplice această regulă. Acest lucru nu face altceva dec?t să-i bulverseze pe elevi şi mai tare dec?t sunt deja. Astfel, ?n sondajul nostru de astăzi le-am adresat arădenilor următoarea ?ntrebare: ?De ce credeţi că nu suntem capabili să avem o singură metodologie care să se aplice ani la r?nd?? Iată ce ne-au răspuns oamenii cu care am stat de vorbă:

Onel Constantin, pensionar: ?Nu sunt de acord cu această decizie a Ministerului ?nvăţăm?ntului. Este o prostie ceea ce vor să facă. Copiii noştri nu vor mai şti ce anume să ?nveţe. La ce anume se g?ndesc cei din Minister c?nd iau astfel de decizii? ?n acest fel ?i va presa pe copii, iar aceştia nu vor mai şti ce anume trebuie să facă!?
Lizabela Gala, croitoreasă: ?Nu mi se pare normal acest lucru? Dar, cum la rom?ni orice este posibil, nici acest lucru nu este exclus să se ?nt?mple. Şi cu manualele alternative din licee, ba sunt, ba nu sunt! Examenele se schimbă de la un an la altul?ce să vă mai zic? ?ncercăm să fim şi noi europeni.?
Emil Rus, inginer: ??n mod normal ar trebui ca să existe o tematică după care elevul să ?nveţe ?n fiecare an respectiv ?n fiecare semestru! Nu este normal ca ?n fiecare an şcolar să existe altă materie, altă metodă de examinare? este o prostie. Era mult mai bine pe vremea mea c?nd ştiam un lucru. Asta aveam de ?nvăţat, asta primeam la teză şi astea erau subiectele pentru examene. Acum, săracii elevi, sunt daţi peste cap cu totul.?
Nelu Cobelci, elev: ?Eu am trecut deja de gimnaziu, sunt elev ?n clasa a XI-a. C?nd am terminat eu şcoala generală nu se punea astfel problema. Bine?nţeles că nu e bine ceea ce se face acum. Cel mai bine ar fi să existe o metodologie definitivă şi să ştim sigur ce anume avem de ?nvăţat.?
Robert Calenici, elev: ?Păi, nu e bine venită ?n r?ndul nostru, al elevilor această hotăr?re a Ministerului ?nvăţăm?ntului. Nu sunt de acord să se tot schimbe at?t programa şcolară c?t şi modul de examinare la examene de la un an la altul. E o prostie! Abia aştept să văd cum va fi ?n generaţia noastră la examenul de bacalaureat??
Simona Iuga, profesor: ?Această hotăr?re ?n mod sigur o să aibă un impact asupra elevilor. Ei se pregătesc ?ntr-un anume fel şi acum dintr-o dată, li se spune altceva. Ideal ar fi să existe o metodologie bine stabilită. Elevii ar trebui să ştie ?ncă de la ?nceputul anului şcolar ce anume au de ?nvăţat, cum trebuie să se pregătească, nu la mijlocul anului să venim cu idei.?

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A. Stoica, C. Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro