Cetatenesti

Primavara ne-a surprins? nematurati!

07.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Teoretic am intrat deja în anotimpul primăverii de exact o săptămână de zile, cu toate acestea însă, temperaturile de afară ne fac totuşi să ne îndoim de acest lucru. Dimineţi şi seri friguroase, în timp ce pe parcursul zilei, temperaturile depăşesc zece grade Celsius. Şi dacă tot suntem la început de primăvară, calendaristic deocamdată, primul lucru la care trebuie să ne gândim este curăţenia.
Curăţenia generală de la începutul primăverii
Nu degeaba fiecare gospodină şi-a format un obicei ca la fiecare început de sezon cald să facă curăţenie generală. Locuinţa ca locuinţa, că doar e acoperişul nostru, bineînţeles că trebuie să ne păstrăm obiceiul, dar când vine vorba de a păstra curăţenia şi în afara ei?! Se mai respectă oare acest lucru? E uşor de observat că, nu prea…Mizerii, grămezi de gunoaie, haine vechi, hârtii, bidoane de plastic, şi alte resturi menajere, cam oriunde ai privi cu ochii. Mai mult, aceste grămezi de gunoaie au acoperit frumosul spaţiu verde al Aradului. Şi chiar dacă acesta tinde să dispară de pe raza urbei noastre, din păcate el arată din ce în ce mai murdar.
Păcat…dar adevărat!
În cursul zilei de ieri de pildă, am luat la pas cartierul Aurel Vlaicu, zonă modernă, centrală, curată şi cu anumite pretenţii după părerea locatarilor de aici. Din păcate, lucrurile nu stau deloc aşa. Spaţiul verde din jurul blocurilor s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi, şi nu exagerăm deloc când afirmăm acest lucru. Ilustratele surprinse în diferite zone ale cartierului cu pricina spun totul. Concluzia? Locatarii se simt mult mai comozi atunci când aruncă o hârtie pe fereastră, chiar şi de la etaje superioare, decât să o aducă la coşul de gunoi, instrument care bănuiesc că nu lipseşte din casa nimănui. Păcat…dar adevărat. Ce poţi crede atunci când vezi că spaţiul verde din jurul blocurilor este acoperit cu un „frumos” covor de resturi menajere? Că, bineînţeles după cum spuneam, oamenii preferă să arunce de la fereastră mizeria. Frumos am fost învăţaţi. Oare aşa se practică şi în celelalte ţări membre Uniunii Europene? Mă îndoiesc! În fine, la români orice este posibil chiar şi să încălcăm regula: „Păstraţi curăţenie”…

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Ana-Maria Stoica ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului