Cetatenesti

Aradenii - ingrijorati de noile scumpiri la utilitati si alimente

06.06.2007 ⋅ 0 comentarii

Ne aşteaptă un nou val de scumpiri. De această dată se va majora energia electrică, vor creşte preţurile la băuturile alcoolice, la ulei, zahăr şi nu în ultimul rând la pâine. În acest context, întrebarea din sondajul nostru de astăzi a fost următoarea: „Cum credeţi că veţi rezista în faţa acestor majorări în condiţiile în care toate se scumpesc, mai puţin salariile ori pensiile?”

Sălăjan Sofia, pensionară: „Ne bucurăm, ce putem spune! Suntem obişnuiţi, nu avem încotro. În ultima perioadă am fost năvăliţi pur şi simplu de atâtea scumpiri. Măcar de s-ar majora şi pensiile sau salariile, atunci am putea cât de cât să trăim decent. Dar în condiţiile în care toate se scumpesc, nu văd cum o să ne mai descurcăm.”
Josef, pensionar: „Nu mai îmi găsesc cuvinte, ce pot să vă spun decât că îmi pare rău să aud aşa ceva. Nu cred că o să ne mai descurcăm în ritmul acesta. Nu mai avem bani nici măcar pentru pâine, de unde să ne mai plătim şi toate aceste datorii către stat care de la o lună la alta sunt tot mai mare.”
Mihiţ Florica, pensionar: „Pensionară fiind vă spun că nu cred că o să mă descurc. Abia ne descurcăm cu pensiile astea atât de mici, nu ştiu ce să mai zic. O să ajungem să nu mai mâncăm nici pâine la cât va fi de scumpă… Groaznic! Credeam că va fi mai bine după integrare, dar este din ce în ce mai rău.”
Fărcaş Ileana, pensionară: „Nu prea mai suportă aceste scumpiri românii, mai ales noi pensionarii căci avem un venit de nimic. Dacă acum ne descurcăm foarte greu, nici nu vreau să mă gândesc cum o să fie după acest nou val de scumpiri. Cei care hotărăsc aceste majorări la alimente ori alte produse, ar trebui să se gândească şi la noi, cum le vom plăti?”
Antal Ecaterina, pensionară: „Numai pensiile nu merg înainte. Salariile la fel. Dacă vă spun că după 34 de ani lucraţi am doar trei milioane de lei vechi pensie, cred că o să râdeţi de mine. Foarte greu ne este. Pensia ne ajunge doar pentru un litru de lapte şi o pâine. Dacă ne mai dorim un fruct, o îngheţată, rămânem doar cu poftele…”
Ana, pensionară: „Pensiile sunt foarte mici raportate la aceste preţuri. O să ne descurcăm din ce în ce mai greu după acest val de scumpiri. Ar fi bine să se majoreze şi salariile şi pensiile, poate numai aşa am putea trăi cât de cât decent.”

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Ana-Maria Stoica, Claudia Unta ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro