Cetatenesti

Aradenii suporta greu diferentele mari de temperatura

15.06.2007 ⋅ 0 comentarii

Încet, încet condiţiile meteorologice de la noi se aseamănă cu cele de la tropice. În ultima perioadă nu este nici o zi fără ploaie. Diferenţele mari de temperatură duc la îmbolnăvirea multor persoane. Pentru a ne da seama cât de bine suportă arădenii aceste modificării meteorologice le-am adresat întrebarea: Cum suportaţi modificările meteorologice din ultima perioadă? Pe dumneavoastră personal vă afectează într-un fel?

Anonim: „Nu mă sperii nici de căldură, nici  de furtună. Poate să vină ce vreme vrea.  Eu nu am probleme de acest gen”. 
Adriana Şondor, profesoară: „Foarte greu suportăm aceste diferenţe de temperatură. Şi ceea ce este mai grav e că şi tinerii, nu doar cei în vârstă,  simt schimbările acestea. Mulţi spun că  simt nişte simptome pe care nu şi le pot explica. Toate  se datorează climei. Cred că din cauza poluării prea mari se întâmplă acest lucru”.  
Viorica Duka, pensionară: „Nu prea ne simţim bine de la aceste modificări de temperatură. De multe ori  se simte aerul prea poluat. Nu ştiu ce se întâmplă. Ca în acest an nu a fost niciodată”..
Rodica Crişan, pensionară: „Omul se poate adapta destul de uşor la toate condiţiile meteorologice. Mai ales cei care  călătoresc în diferite colţuri ale lumii. Omul trebuie să ştie să treacă prin temperaturi diferite. Cei care călătoresc ştiu că de la o ţară la alta există  diferenţă mare de temperatură”..
Laurenţiu Hedeşan, taximetrist: „Diferenţele de temperatură se suportă mai greu. Eu nu am probleme de acest gen, dar prin meseria mea văd multe astfel de cazuri”.
Maria F, patroană: „Într-un fel este bine că şi plouă. Dacă nu, ar fi o catastrofă. În proporţie de 80% oamenii au probleme cardiace, respiratorii, iar acest anotimp nu le face bine”.
Maria T, casnică: „Nu prea se suportă diferenţele astea de temperatură. Ne este greu să ne obişnuim. De câţiva ani anotimpurile nu mai sunt cum erau. Iarna nu maieste iarnă, nici vara, vară”.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului